Nicușor Dan recunoaște restanța PMB privind dezinsecția, deratizarea și dezinfecția. Ce soluție de urgență găsit

21 mai 2021
125 afișări
Nicușor Dan recunoaște restanța PMB privind dezinsecția, deratizarea și dezinfecția. Ce soluție de urgență  găsit

Nicușor Dan recunoaște că PMB are mai multe restanțe față de bucureșteni, mai ales privind dezinsecția, deratizarea și dezinfecția. Totuși, primarul a explicat care a fost de fapt problema, adăugând că a găsit și o soluție de urgență în cazul în care abordarea Primăriei Capitalei nu va funcționa.

Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a transmis vineri, că în perioada următoare, în București nu se vor organiza niciun fel de evenimente publice, având în vedere contextul pandemiei. Totuși, edilul pare încrezător că problema căpușelor și a țânțarilor se va rezolva prin PMB.

Bucureștiul ar scăpa de căpușe și țânțari în viitorul apropiat

În ceea ce privește căpușele, țânțarii și șobolanii despre care s-a tot vorbit în ultima vreme, primarul Capitalei promite că, începând de săptămâna următoare, aceste lucruri se vor rezolva.

Anunțul lui Nicușor Dan

”Avem trei restanțe în momentul acesta. Avem o restanță cu dezinsecția, deratizare, dezinfecție, avem o restanță cu gropile și o restanță cu iarba din parcuri. În săptămâna următoare o să începem rezolvarea fiecăreia dintre aceste probleme, am avut o problemă cu bugetul și am mai avut o problemă cu faptul că aceste servicii erau prestate de companiile municipale, acestea nu au fost finanțate, nu mai au oameni, utilaje, ITP, chestiuni tehnice care au făcut ca aceste chestiuni să întârzie, dar în momentul ăsta avem banii și o să începem să le rezolvăm.

În ceea ce privește dezinsecția, deratizarea, dezinfecția, am avut o ședință de consiliu în care am aprobat planul anual. Acum rămâne ca compania municipală să ne spună dacă poate să îl îndeplinească, dacă nu, o să ne ducem cu achiziție publică pe piață”, a mai spus Nicușor Dan.

Administratorul Eco Igienizare și-a dat demisia ieri

După ce au făcut rost de bani și au stabilit planul, joi, administratorul special al companiei municipale „Eco Igienizare” și-a dat demisia. Motivul ar fi acela că este nemulțumit de banii primiți de la Nicușor Dan pentru ce are de făcut în 2021, transmite gândul.ro, care citează o serie de surse din PMB.

Administratorul special Octavian Barbu, numit de AGA al Eco Igienizare la propunerea USR-PNL, și-a dat demisia după ce Nicușor Dan a propus cei 16,7 milioane de lei pentru Deratizare și Dezinsecție (DDD) în anul 2021.

Proiectul privind deratizarea, votat miercuri

CGMB a votat miercuri proiectul de hotărâre care prevede finanțarea serviciilor de DDD în Capitală, pentru anul 2021. Potrivit amendamentului la proiect, propus de Nicușor Dan și votat cu 51 de voturi „pentru”, Muncipalitatea va plăti 16,7 milioane de lei în 2021 pentru aceste servicii, care ar trebui să înceapă în iunie și să fie realizate de către Compania Municipală Eco Igienizare, aflată în prezent în insolvență până în noiembrie.

Aprobarea acestui proiect s-a făcut foarte târziu, cu o întârziere de mai multe luni. Prima dezinsecție ar fi trebuit făcută în luna martie. În prezent, Bucureștiul se confruntă cu invazia căpușelor, prin militari avem o invazie de șobolani, iar ploile din aceste zile vor duce, atunci când vine căldura, la o invazie de țânțari.

Cookies