Nicușor Dan, primele reacții după ultimele probleme cu termoficarea din Capitală: Termoenergetica a luat decizia de a „nu forţa reţeaua”

18 ian. 2021
133 Afișari
Nicușor Dan, primele reacții după ultimele probleme cu termoficarea din Capitală: Termoenergetica a luat decizia de a

Nicuşor Dan, primarul general al Capitalei, a transmis, luni, că furnizarea agentului termic la mai multe blocuri se realizează "sub parametri". Se pare că Termoenergetica a luat decizia de a "nu forţa reţeaua", pentru a nu risca apariţia unor avarii mai mari, care să determine sistarea serviciului. Momentan sunt în lucru două avarii minore la rețeaua secundară.

Nicușor Dan a vorbit, luni, despre problemele privind căldura apărute în București într-una dintre cele mai reci nopți din an.

Mesajul lui Nicușor Dan privind căldura din București

„În acest moment, există doar două avarii minore pe reţeaua secundară, care vor fi remediate până azi, în cursul după-amiezii, însă există multe blocuri din Capitală care au furnizarea sub parametri. A fost o decizie care s-a luat. Existau două alternative: fie se merge (…) pe funcţionarea sub parametri, fie se forţa reţeaua pentru o temperatură mai mare şi implicit o presiune mai mare, cu riscul ca ea să crape.

Şi, atunci, decizia care s-a luat la nivelul Termoenergetica a fost să se meargă pe prima variantă – a nu se forţa reţeaua. Deci, se poate produce mai mult, se poate pune presiune pentru a transmite mai mult, dar ne este frică acum, când este frig afară, să nu crape reţeaua şi să fim nevoiţi să lăsăm o zi şi jumătate, două multe blocuri fără căldură şi atunci am ales varianta asta”, a declarat Dan, în cadrul unei conferinţe de presă.

Licitații pentru reabilitarea a sute de kilometri de rețea

Potrivit acestuia, municipalitatea va lansa licitaţii pentru reabilitarea a 260 de kilometri din reţeaua de termoficare, dintre care 60 din fonduri proprii, aproximativ 90 de milioane de euro, şi 200 de kilometri din fonduri europene – aproximativ 300 de milioane de euro. Nicuşor Dan a estimat că, după încheierea lucrărilor, se va constata o „îmbunătăţire semnificativă” în ceea ce priveşte furnizarea agentului termic.

„Mai avem 200 de milioane de euro în PNRR. Asta ne ajunge pentru încă vreo 140 de kilometri. Bineînţeles, în timp, undeva la un interval de 6 – 7 ani, ar trebui să ajungem să avem întreaga reţea schimbată. Însă, după ce aceşti 260 de kilometri vor fi realizaţi, ba chiar după ce primii 60 de kilometri vor fi realizaţi, calitatea serviciului se va îmbunătăţi mult, adică vom fi cum eram acum vreo 3-4 ani, când nu erau avarii majore”, a explicat primarul general.

Sute de blocuri și imobile cu probleme

Potrivit site-ului Termoenergetica, luni, în mai multe sute de blocuri şi imobile din Capitală agentul termic se furniza la parametri insuficienţi. De asemenea, furnizarea apei calde a fost oprită la mai multe blocuri de pe Şoseaua Mihai Bravu, Bulevardul Camil Ressu, străzile Laborator şi Şcolarilor, din cauza unei avarii la reţeaua secundară, care urmează să fie remediată în cursul zilei.

Cookies