Nicușor Dan: „Primăria Capitalei are în pregătire dosarul de candidatură pentru preluarea Parcului Văcărești”

22 apr. 2021
281 Afișari
Nicușor Dan: „Primăria Capitalei are în pregătire dosarul de candidatură pentru preluarea Parcului Văcărești”

Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a anunțat astăzi prin intermediul rețelelor de socializare că Primăria Municipiului București pregătește dosarul de candidatură pentru preluarea în administrare a Parcului Natural Văcărești, pe care edilul declară că îl va gestiona conform celor mai bune practici europene din domeniu.

Postarea a fost publicată pe pagina personală de Facebook a Primarului General în urma vizitei realizate în Parcul Național Văcărești de Președintele României, Klaus Iohannis, Ministrul Mediului, Tanczos Barna, dar și reprezentanții unor instituții și ONG-uri. Primarul a lipsit de la evenimentul organizat de Ziua Pământului, acesta fiind în carantină după ce fiica sa s-a infectat cu noul coronavirus.

„Ne dorim să transformăm acest parc într-o zonă de referință pentru spațiul verde din Capitală”

Nicușor Dan a salutat acțiunea Președintelui și a Ministrului Mediului și a considerat-o drept prilejul perfect pentru a reaminti demersurile pe care acesta le-a inițiat în luna februarie a acesui an în vederea preluării în administrare de către Primăria Capitalei a Parcului Natural Văcărești.

„Primăria Capitalei a marcat azi Ziua Pământului prin participarea la un eveniment organizat în Parcul Natural Văcărești, la care au fost prezenți președintele României, Klaus Iohannis, ministrul Mediului, Tanczos Barna și reprezentanți ai mai multor instituții publice și organizații neguvernamentale.
Mă interesează mult această zonă, fiindcă Primăria Capitalei are în pregătire dosarul de candidatură pentru preluarea în administrare a Parcului Natural Văcărești, cu obiectivul de a gestiona acest Parc conform celor mai bune practici europene în materie. Am toată încrederea că va fi o candidatură de succes.
Ne propunem, după preluarea de la Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate, să finalizăm planul de management, să derulăm activități de igienizare, întreținere și pază, să ne ocupăm de infrastructura de vizitare – cu alte cuvinte, să pregătim o experiență cât mai plăcută pentru toți cei care vor să vină în Parcul Natural Văcărești. Ne dorim să transformăm acest Parc într-o zonă de referință pentru spațiul verde urban al Capitalei, o zonă educativă pentru copii și recreativă pentru familii.
Apreciez faptul că evenimentul de azi a avut loc în prezența președintelui României, Klaus Iohannis și a ministrului Mediului, Tanczos Barna, considerând acest lucru o dovadă a interesului major al administrației centrale pentru problematica de mediu din București.”
Cookies