Nicușor Dan, prima reacție la apelul Primăriei lui Negoiță pentru salvarea terenului retrocedat de 12 ha din Parcul IOR

25 oct. 2022
1931 Afișari
Nicușor Dan, prima reacție la apelul Primăriei lui Negoiță pentru salvarea terenului retrocedat de 12 ha din Parcul IOR
Sursa foto: nquam Photos / George Călin

Primăria Capitalei va analiza dacă dispoziția dată de fostul primar Adriean Videanu, în 2005, pentru retrocedarea celor aproape 12 hectare din Parcul IOR este legală, iar dacă vor descoperi ceva nelegal, municipalitatea va ataca în instanță titlul de proprietate, a declarat primarul general, Nicușor Dan, pentru HotNews.ro.

Primăria Sectorului 3 a făcut apel astăzi la Primăria Municipiului București să solicite în instanță anularea dispoziției de retrocedare, fiind singura instituție care poate face această cerere. Primăria lui Negoiță transmite că este singura modalitate prin care mai poate fi recuperat terenul de 12 ha.

În declarația pentru Hotnews, Nicușor Dan spune că are informații incomplete însă procesul a început prost întrucât Primăria Sectorului 3 nu a invocat o calitate de spațiu verde.

”Este al patrulea proces dintr-o serie de procese inițiate de Primăria Sectorului 3 în 2012. Din informațiile incomplete pe care le am, procesul a fost început prost, adică toate cele 4 procese, în sensul că Primăria Sectorului 3 nu a invocat o calitate de spațiu verde și o revenire în domeniul public a acestui teren, ci faptul că ei aveau de la Municipiul București, din 1998, o hotărâre de a-și amenaja acolo un sediu administrativ.

Însă, pentru că dreptul de contestare a dreptului de proprietate este imprescriptibil și pentru că tocmai am finalizat procedura de achiziție a contractelor de asistență juridică cu 6 case de avocatură, o să ne uităm încă o dată la dispoziția prin care s-a retrocedat acest parc și în ipoteza în care găsim motive de nelegalitate, vom ataca noi înșine în mod corect dispoziția prin care s-a retrocedat”, a declarat Nicușor Dan pentru HotNews.ro.

Primăria Sectorului 3 a pierdut definitiv procesul în care a contestat titul de proprietate prin care aproape 12 hectare din parcul IOR au fost retrocedate în 2005, printr-o decizie a fostului primar Adriean Videanu. Decizia a fost pronunțată de instanța supremă după 10 ani de procese.

În ultimul an, mai mulți copaci de pe spațiul verde s-au uscat în mod misterios și vegetația a luat foc de mai multe ori, însă nicio instituție a statului nu a găsit vinovații.

Prin decizia dată joi de Înalta Curte de Justiție și Casație a fost menținută practic decizia pronunțată de Curtea de Apel București în 2021.

Îți mai recomandăm și:

Cookies