Nicuşor Dan, parteneriat-cadru cu Ordinul Ahitecților din România: Bucureştiul are nevoie de o dezvoltare sustenabilă

14 iun. 2021
114 afișări
Nicuşor Dan, parteneriat-cadru cu Ordinul Ahitecților din România: Bucureştiul are nevoie de o dezvoltare sustenabilă

Primarul general, Nicuşor Dan, şi preşedintele filialei Bucureşti a Ordinului Arhitecţilor din România (OAR), Emil Ivănescu, au semnat recent un parteneriat-cadru între cele două instituţii. Motivul ar fi acela al creșterii calităţii arhitectural-urbanistice din Capitală.

Municipalitatea, prin Nicușor Dan, şi OAR Bucureşti îşi doresc transparenţa, eficientizarea şi digitalizarea procedurilor de avizare. Nu în ultimul rând, arhitecţii şi arhitecţii stagiari au porţile deschise pentru a se implica în viaţa administrativă a oraşului.

Anunțul OAR

Vor fi organizate dezbateri şi concursuri de soluţii. Va fi urmărită îndeaproape calitatea arhitecturii. Se va pune accentul pe protejarea patrimoniului, pe regenerarea urbană, pe fiabilitatea proiectelor edilitare

Emil Ivănescu a precizat că parteneriatul semnat cu Municipalitatea este o garanţie a colaborării pentru o capitala europeană, modernă, incluzivă, atentă la calitatea mediului construit.

„Acordul reprezintă startul unor acţiuni comune ce au ca unic scop creşterea calităţii vieţii bucureştenilor printr-o arhitectură valoroasă, prin respectarea patrimoniului, a spaţiului public, printr-un cadru urbanistic coerent şi corect, prin eficientizarea şi digitalizarea cadrului procedural”, a adăugat Emil Ivănescu.

Capitala are nevoie de o dezvoltare sustenabilă, spune Nicușor Dan

„Bucureştiul are nevoie de o dezvoltare sustenabilă, care să reducă traficul, să reducă poluarea, să aducă grădiniţa, şcoala, parcul la o distanţă rezonabilă de fiecare locuinţă, care să dea clădiri şi spaţii publice de calitate, care să crească, pe scurt, calitatea vieţii. Arhitecţii şi urbaniştii sunt esenţiali în acest proces. Salut, de aceea, dorinţa de participare a OAR Bucureşti la construcţia noului Bucureşti şi parteneriatul pe care tocmai l-am semnat”, a transmis Nicuşor Dan.

Cookies