Primarul General al Capitalei, Nicușor Dan, a anunțat astăzi, la o conferință de presă, că a fost finalizată recepția la parcarea park & ride de circa 500 de locuri de la capătul Șoselei Pantelimon.
Se va deschide în câteva zile. Procesul verbal de recepție înseamnă că noi, beneficiarul, am semnat un acord că firma care a realizat lucrările a construit ce era obligată să construiască potrivit contractului. Mai departe trebuie să dăm Companiei de Parking acest obiectiv ca să-l folosească, trebuie un proces verbal de predare-primire.
Parcarea supraterană de pe Pantelimon are 500 de locuri, care sunt dispuse pe 3 etaje, iar la parter este amenajat un terminal STB unde intoarce tramvaiul și au stații microbuze și autobuze. Sunt mijloace de transport care deservesc București și Ilfov.
Parcarea Pantelimon este gata de mai multe luni, dar nu a fost deschisă până acum tocmai din cauză că nu era racordată la rețeaua electrică și că nu avea făcută recepția. De altfel, Primăria Capitalei are și datorii către constructor de aproximativ 55 milioane. Dar municipalitatea susține că datoriile nu împiedică recepția.
Parcarea de la capătul Șoselei Pantelimon a făcea parte din proiectul de modernizare a șoselelor Iancului și Pantelimon, cu termen de finalizare în 2014, un proiect propus de fostul primar al Capitalei, Sorin Oprescu.
Planul inițial al parcării de pe Pantelimon era să fie una subterană, dar în final varianta supraterană, etajată, a fost considerată mai ieftină