Nicușor Dan, luat la întrebări de Denise Rifai: „Ştiţi de ce nu mai circulă tramvaiul 101?”

de:
19 mai 2016
3 Afișari
Nicușor Dan, luat la întrebări de Denise Rifai:

Emisiunea „Ora primarului” a început la orele 17. Nicușor Dan a fost întrebat, printre altele, câte direcții are Primăria, câte regii sau ce buget de investiții are RATB, fiind acuzat că programul său electoral nu conține suficiente cifre.

Principalele declarații:

♦♦♦

Denise Rifai: Câte direcții are Primăria?

Nicușor Dan: Aproximativ 15.

Denise Rifai: (oftează) 40 de direcții. Câte instituții subordonate are Primăria?

Nicușor Dan: 30-35.

Denise Rifai: 18.

♦♦♦

Denise Rifai: Ce buget de investiții are RATB?

Nicușor Dan spune că nu știe, face o estimare.

Denise Rifai:  Nu v-a interesat sa va uitati pe bugetul Primariei, inainte sa va faceti programul? Eu, ca jurnalist, ma uit in primul rand sa vad cati bani s-au alocat acum. Sa stiu de la ce pornesc.

Nicușor Dan: Dupa cum stiti mai bine decat mine, bugetul nu corespunde cu executia bugetara. Chiar daca as cunoaste aceasta cifra, atata timp cat nu cunosti realitatea de acolo, din RATB, necesitatile din aceea Regie, nu stii ce ai de facut.

Denise Rifai: Dar macar sa ai curiozitatea. Va plimbati cu metroul?

Nicușor Dan: Nu ma plimb, ci il folosesc ca sa vin de la asociatie acasa.

Denise Rifai: Aveti abonament sau cartele?

Nicușor Dan: Cumpar cartele cu 10 calatorii

Denise Rifai: Deci stiti cat costa?

Nicușor Dan: Evident.

Denise Rifai: Cat?

Nicușor Dan: 20 de lei

♦♦♦

Denise Rifai: Câte CET-uri sunt în București?

Nicușor Dan: 4 mari.

Denise Rifai: Sunt 8.

Nicușor Dan: Nu, sunt 4 mari. CET-urile mari sunt 4: Grozăvești, Militari, Progresul – Berceni, Vitan.

Denise Rifai: Vă rog continuați.

peste cateva minute, dupa alte discutii, moderatoarea revine la discutia despre CET-uri

Denise Rifai: Aţi spus că sunt 4 CET-uri, dar aţi enumerat 5.

Nicuşor Dan: Nu, am enumerat 4: Grozăvești, Militari, Progresul SAU Berceni şi Vitan.

♦♦♦

Denise Rifai: Tramvaiul 101… nu mai circulă în București de doi ani. Știti de ce?

Nicușor Dan : Nu.

după câteva minute

Denise Rifai: Tramvaiele sunt doar de la 1 la 60… deci nu există tramvaiul 101.

 

Reamintim că, la începutul săptămânii, Laura Chiriac, candidata ALDE la Primăria Sectorului 1, s-a enervat în direct, la Realitatea Tv, după ce Denise Rifai, moderatoarea emisiunii, i-a adresat mai multe întrebări incomode. Cele două au ridicat tonul, s-au contrat, iar jurnalista i-a spus fostei colege de televiziune că ştie că îi plac lucrurile „fine şi scumpe” şi a întrebat-o din ce se va întreţine având în vedere că salariuL de primar este de doar 5.000 de lei.

Următoarea „victimă” din emisiune a fost Alexandru Nazare, candidatul PNL la Primăria Sectorului 1, care a fost întrebat insistent de moderatoare ce este un document și a fost acuzat că vrea „să se împreuneze cu tot sectorul”.

A urmat candidatul PRU la Primăria Sectorului 2 Augustin Hagiu, care a fost întrebat dacă observă cât de murdare sunt şinele de tramvai din Capitală.

Cookies