Nicușor Dan investește în reabilitarea patrimoniului religios din București. Patru lăcașe de cult au fost deja restaurate

29 iun. 2022
590 Afișari
Nicușor Dan investește în reabilitarea patrimoniului religios din București. Patru lăcașe de cult au fost deja restaurate
Nicușor Dan investește în reabilitarea patrimoniului religios din București. Patru lăcașe de cult au fost deja restaurate | Sursă foto: Facebook-Primăria Capitalei

Primarul General al Capitalei, Nicușor Dan, anunță că Municipalitatea reabilitează patrimoniul religios al Bucureștiului.

Nicușor Dan reabilitează patrimoniul religios din București

Administrația publică a Municipiului București a alocat în ultimul an și jumătate un sprijin financiar ce a avut o valoare aproximativă de 1 milion de lei, după cum anunță Nicușor Dan.

Banii au fost acordați pentru restaurarea a cinci lăcașe de cult din Capitală, considerate monumente istorice.

Iată care sunt bisericile pe care Primăria le-a avut în vedere, pentru reabilitare:

Biserica Sfântul Ilie Hanul Colței – Bulgară:

  • Aici au fost realizate anumite lucrări de conservare și lucrări de restaurare a picturii murale din lăcașul de cult.

Biserica Sfântul Nicolae Șelari:

  • Aici au fost realizate lucrări de conservare și de restaurare a iconostasului, amvonului și a mobilierului eclesial.

Biserica Sfântul Nicolae Ghica – Rusă:

  • Aici au fost realizate lucrări de conservare și restaurare la componentele artistice de la fațadele lăcașului de cult.

Biserica Sfânta Vineri Herasca:

  • Acest lăcaș de cult nu este clasat ca și monument istoric. Cu toate astea, iconostasul din biserică este cel original, ce a aparținut Parohiei Sfânta Vineri Herasca până în anul 1987, înainte de demolarea acesteia din perioada comunistă. Asupra acestui iconostas au fost realizate lucrările de reabilitare.

Se așteaptă documentația pentru cea de-a 5 a biserică

Până în momentul actual au fost reabilitare patru din cele cinci biserici cu o semnificativă valoare istorică pentru București.

Astfel că, Primarul General al Capitalei, Nicușor Dan, a anunțat că Biserica Mavrogheni – Izvorul Tămăduirii este următoare pe lista. Iată ce a transmis edilul:

În aceea ce privește Biserica Mavrogheni – Izvorul Tămăduirii se lucrează, în acest moment, la documentația ce este necesară pentru demararea lucrărilor de reabilitare.

Cookies