Situație incertă în București. Nicușor Dan cere reluarea transportului public de suprafață din București, STB nu a reluat circulația

20 ian. 2022
877 Afișari
Situație incertă în București. Nicușor Dan cere reluarea transportului public de suprafață din București, STB nu a reluat circulația

Primarul Capitalei Nicușor Dan a făcut apel la STB, joi seara, după verdictul Tribunalului București de a suspenda greva, că acesta trebuie pus în aplicare de urgență, întrucât este o decizie executorie. „Mijloacele de transport STB trebuie să se întoarcă pe trasee, iar transportul public de suprafață în Capitală trebuie să revină la normal cât mai repede.”, a transmis Dan.

Tribunalul Bucureşti a admis joi la prânz cererea Societăţii de Transport Bucureşti (STB) de suspendare a grevei declanşate de sindicalişti, activitatea în transportul public din Capitală urmând a fi reluată imediat. Decizia instanţei este executorie.

Între timp, reluarea circulației transportului în comun de suprafață a rămas incertă. Sindicatul din STB îi va informa pe angajaţi cu privire la decizia Tribunalului Bucureşti privind suspendarea grevei, iar aceştia vor decide ce au de făcut mai departe, a declarat, joi, pentru AGERPRES, preşedintele Sindicatului Transportatorilor din Bucureşti, Vasile Petrariu.

Nicușor Dan: Liderii sindicali care reprezintă forțe politice pot avea parte de respectul bucureștenilor

Pe de altă parte, Nicușor Dan, îi transmite liderului de sindicat STB Vasile Petrariu, consilier general al PSD, că va avea soarta lui Ion Rădoi, fost parlamentar PSD, lider al sindicatului de la Metrorex, anchetat de DNA și suspendat din funcție.

”Decizia Tribunalului București din această după-amiază e clară: greva orchestrată politic de la STB se suspendă. E o decizie executorie, deci trebuie pusă în aplicare de urgență.

Lucrul trebuie reluat imediat, iar mijloacele de transport să fie puse în funcțiune ca să deservească bucureștenii. Sper că nimeni – niciun lider de sindicat, niciun sindicalist controlat politic – nu va îndrăzni să sfideze o decizie a instanței și să incite în continuare la grevă.

Sunt în continuare deschis dialogului și aștept să discut cu sindicaliști care reprezintă interese sindicale, nu interese politice. Până la această oră nu am primit niciun răspuns la această invitație de a dialoga. În același timp, însă, mijloacele de transport STB trebuie să se întoarcă pe trasee, iar transportul public de suprafață în Capitală trebuie să revină la normal cât mai repede.

Pentru liderul de sindicat membru PSD, Vasile Petrariu, am un mesaj foarte clar: va avea soarta lui Ion Rădoi. Liderii sindicali care reprezintă forțe politice și nu salariați, care își folosesc pozițiile sindicale pentru interese personale și pentru interesele politicienilor care-i manevrează nu pot avea parte de respectul bucureștenilor.”, amenință edilul Bucureștiului.

 

 

Cookies