Nicușor Dan dorește o a doua Grădină Zoologică în București. Spune că va fi în spatele Stadionului Ghencea, dar că are nevoie de aprobare de la MApN

04 nov. 2022
1947 afișări
Nicușor Dan dorește o a doua Grădină Zoologică în București. Spune că va fi în spatele Stadionului Ghencea, dar că are nevoie de aprobare de la MApN
Nicușor Dan dorește o a doua Grădină Zoologică în București. Spune că va fi în spatele Stadionului Ghencea, dar că are nevoie de aprobare de la MApN / Sursă foto: Agerpres

Nicușor Dan a anunțat că dorește să facă o Grădină Zoologică pe terenul aflat în spatele Stadionului Ghencea din București. Aceasta s-ar întinde pe 60 de hectare, însă pentru a putea fi realizată este nevoie de acordul Ministerului Apărării.

O nouă Grădină Zoologică ar putea fi realizată în spatele Stadionului Ghencea

Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a transmis, pentru HotNews.ro, că vrea să ceară Ministerului Apărării acordul pentru a crea o Grădină Zoologică pe terenul din spatele Stadionului Ghencea. Proiectul este unul mai vechi al PMB.

„Aici este o solicitare pe care am făcut-o Ministerului Apărării. Vrem să cumulăm două proiecte. Există un proiect mai vechi al Primăriei, pe care nu-l susțin, dar care a fost făcut la un nivel de detaliu.

În schimb, proiectul ăsta, așa cum este, își găsește locul pe terenul viran din spatele Stadionului Ghencea. Pentru asta însă, trebuie să avem acordul proprietarului terenului, care este Ministerul Apărării”, a declarat primarul Capitalei pentru HotNews.ro.

Vechiul proiect prevede ca această Grădină Zoologică să fie realizată vis-a-vis de cea aflată în Băneasa. Cu toate astea, pentru a realiza grădina în zona respectivă, ar fi necesară o defrișare masivă pe care Nicușor Dan nu o susține.

Astfel că, a fost propusă ideea de a realiza Grădina Zoologică de 60 de hectare pe terenul aflat în proprietatea Ministerului Apărării.

„Vrem să cumulăm două proiecte”

Nicușor Dan a transmis și că dorește să unească acest proiect, cu un alt proiect amplu de infrastructură. Mai exacta, primarul general dorește să realizeze o șosea care să unească strada Brașov și Șoseaua Alexandriei.

„Această șosea trebuie să treacă tot pe un teren al Ministerului Apărării. Și în discuția pe care am avut-o cu cei de acolo, de la minister, am discutat de ambele, declară edilul Capitalei.

Până la acest moment, discuțiile avute cu Ministerul Apărării nu au fost finalizate.

În anul 2020, în timpul campaniei electorale, Nicușor Dan a promis că va realiza o pădure urbană de circa 20 de hectare pe terenul aflat în spatele Stadionului Ghencea.

Cookies