Primarul General al Capitalei a transmis care este situația lucrărilor ce au fost recent făcute în Centrul Vechi din București. Edilul a informat acestea aparțin companiei Distrigaz.
Primarul Nicușor Dan a transmis, în cadrul unei conferințe de presă ce a avut loc vineri, 3 martie 2023, că Distrigaz, compania responsabilă pentru lucrările deplorabile ce au fost realizate în Centrul Vechi, va pune la loc pavajul de pe respectivele străzi, conform Știripesurse.ro.
Mi s-a comunicat că e o lucrare provizorie și că Distrigaz și-a luat obligația de a pune pavajul la loc, a explicat edilul Capitalei, Nicușor Dan.
În cadrul ședinței CGMB ce a avut loc joi, consiliera Anamaria Gram (USR) i-a atras atenția primarului general asupra lucrărilor prost executate din Centrul Vechi. În zonele unde au fost efectuate lucrări la rețeaua de distribuție a gazelor, piatra cubică a fost înlocuită cu beton.
Pe Strada Lipscani, Eugeniu Carada, Șelari, Strada Franceză, aș vrea să vedeți cum au loc lucrările. Este o autorizație eliberată de Primăria Municipiului București, înțeleg că de către Direcția de Servicii Integrate. (…) Aș vrea să întreb cine se ocupă de supravegherea acestei lucrări și cum se va face recepția acestei lucrări de către cei de la DSI, pentru că e distrus tot Centrul Vechi. Pe lângă că nu-l reparăm, mai facem mizerii de genul ăsta, menționa Anamaria Gram.
Muncitorii Distrigaz au spat piatra cubică pentru a efectua reparații la conductele de gaz ce trec pe sub Centrul Vechi din București. Cu toate că ar fi fost necesar să readucă străzile la starea lor inițială, muncitorii au ales să toarne beton în locul pietrei cubice.
Lucrările de reabilitare sunt realizate în baza autorizației de construire 356/26.07.2022, care a fost eliberată de către PMB.
Pentru intervenții de orice fel în zona Centrului Vechi este nevoie de întocmirea unui proiect care să primească mai multe avize din partea Ministerului Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului și Ministerului Culturii, transmite Buletin de București.
Iată cum arată la acest moment una dintre străzile din Centrul Vechi unde au fost efectuate aceste lucrări.