Nicușor Dan: Desființarea sectoarelor din București e o discuție pe care trebuie să o avem

18 oct. 2024
8572 afișări
Nicușor Dan: Desființarea sectoarelor din București e o discuție pe care trebuie să o avem
Nicușor Dan: Desființarea sectoarelor din București e o discuție pe care trebuie să o avem | Sursa foto: Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu

Primarul Nicușor Dan crede că desființarea sectoarelor din București e un subiect care trebuie dezbătut dar nu acum, ci peste câțiva ani

Desființarea sectoarelor, o discuție necesară pentru Nicușor Dan

Dacă actuala împărțire administrativă a Capitalei e bună sau nu reprezintă o discuție importantă, dar prioritățile sunt altele acum pentru Nicușor Dan:

Discuţia asta este pentru 2028, eventual. Eu vreau să avem o discuţie pentru 2025. (Desfiinţarea sectoarelor) este o dezbatere pe care noi, ca societate, trebuie să o avem. (…) În aceşti patru ani, nu putem pune în discuţie dispariţia unor sectoare, pentru care există primari şi consilieri locali aleşi. (…)Nu este momentul unei dezbateri privind desfiinţarea Sectoarelor, acum chestiunile urgente fiind modul de împărţire a banilor şi cine eliberează autorizaţiile de construire în Bucureşti.

Într-o declaraâie citată de Agerpres, Nicușor Dan a mai spus că, în acest al doilea mandat al său care abia a început, preocuparea sa principală e cea financiară:

Vreau să am mai mulţi bani, ca să putem să rezolvăm problemele bucureştenilor. Şi vreau să dau autorizaţii de construire, ca să nu mai nenorocim traficul. 

Nicușor Dan a fost întrebat dacă mutarea competențelor de autorizare de la Sectoare la Primăria Capitalei nu va duce la un blocaj, în condițiile în care și ritmul în care PMB face acum acest lucru este deseori criticat.

Dar primarul general e convins că lucrurile stau mai bine:

(Eliberarea autorizațiilor) merge mai repede  decât mergea în mandatul 2016 – 2020. Atunci media era şapte luni, acum este de patru luni. E un fenomen general în România cu acest termen de 30 de zile. Şi mai este un factor obiectiv: nişte oameni care erau învăţaţi cu şmecheria au plecat ei singuri şi nu am putut să angajăm, pentru că, inclusiv în momentul în care vorbim, nu avem voie să angajăm, pentru că e în funcţie ordonanţa austerităţii.

Desființarea sectoarelor și alte subiecte mari

În această perioadă electorală, cu mare miză la nivel național, Nicușor Dan a intrat în rol de jucător foarte activ.

A pus pe ordinea de zi a Consiliului General al Muncipiului București organizarea referendumului privind împărțirea banilor și cine emite autorizațiile de construcție în oraș, a vorbit despre desființarea Poliției Locale și, deloc în ultimul rând, a lansat o listă de 20 de solicitări pentru București, adresate tuturor candidaților la Președinție.

Mai mult, a început și negocieri cu lideri politici centrali pentru temele pe care le-a lansat.

Citește și:

Cookies