Nicușor Dan, deosebit de mulțumit de felul în care a funcționat sistemul de canalizare din București, când a trecut pe la noi ciclonul imaginar zis Ashley

01 oct. 2024
1774 afișări
Nicușor Dan, deosebit de mulțumit de felul în care a funcționat sistemul de canalizare din București, când a trecut pe la noi ciclonul imaginar zis Ashley
Nicușor Dan, deosebit de mulțumit de felul în care a funcționat sistemul de canalizare din București, când a trecut pe la noi ciclonul imaginar zis Ashley. Sursa foto: Facebook/ Nicușor Dan

Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a vorbit seara trecută, într-un interviu, despre ploaia care a avut loc duminică. Edilul spune că „au fost relativ relaxați”, pentru că sistemul de canalizare a făcut față cantității de apă, iar vântul nu a fost puternic.

„Ne era teamă de forța vântului”

Seara trecută, primarul Nicușor Dan a acordat un interviu pentru Digi24. În cadrul interviului, a fost întrebat și despre așa-zisa furtună care a avut loc duminică și a creat panică în rândul bucureștenilor.

Primarul Capitalei a declarat că „a fost relativ relaxat” atunci când a venit ciclonul în weekend, pentru că vântul nu a fost atât de puternic precum estimau meteorologii.

Totodată, sistemul de canalizare a făcut față precipitațiilor, cantitatea de apă fiind undeva la 37 l/mp:

Nouă ne era teamă de forţa vântului. Nu a existat, adică a fost în limitele normale. Iar în ceea ce priveşte cantitatea de apă, am avut 37 de l/mp. Media pe luna septembrie e undeva la 50, dar sistemul a dus. S-ar fi întâmplat ceva grav, dacă toată cantitatea asta ar fi fost într-o jumătate de oră. Nu a fost şi atunci sistemul a funcţionat în limite mai mult decât rezonabile.

Primarul a spus că a avut informații exacte despre cum va fi vremea.

Există un Comitet Local pentru Situaţii de Urgenţă care avea informaţii de la Institului de Meteorologie, am fost în contact cu directorul de la Apa Nova care e o companie internaţională, sunt într-o reţea de astfel de companii, au acces la date internaţionale. Mi-au spus că sunt şanse extrem de mici ca această apă să fie deodată. Acelaşi lucru mi-au spus şi autorităţile naţionale duminică dimineaţa. Deci am fost relativ relaxaţi”, a precizat Nicuşor Dan.

Ce a spus Nicușor Dan despre Ro-Alert

În plus, edilul a fost întrebat și dacă chiar a fost necesară transmiterea Ro-Alert, iar el a răspuns că nu este atributul primarului acest serviciu și că pe el l-a interesat mai mult cantitatea de apă acumulată și dacă sistemul de canalizare va face față:

Teama mea a fost că viteza vântului putea să ajungă la 80 km/oră, ceea ce ar fi fost periculos. Nu a fost. Mai departe nu sunt în măsură să comentez. Autorităţile naţionale au spus că o să fie o cantitate mare de apă, s-a estimat la 50-60 litri, au fost 37, dar că o să fie distribuit în timp. Aşa a şi fost. Pe mine m-a îngrijorat, vânt am mai avut în Bucureşti, eu am fost interesat de cantitatea de apă şi dacă sistemul duce.

Ca urmare a fenomenelor meteorologice de duminică, când a fost furtună, pompierii ISU B-IF au avut, în total, 45 de intervenții în municipiul București și în județul Ilfov.

Principalele misiuni gestionate de pompieri au constat în:

  • 26 de intervenții pentru extragerea apei acumulate în locuințe, curți și străzi;
  • 17 intervenții pentru îndepărtarea copacilor căzuți;
  • 13 autoturisme au fost avariate.

Te-ar putea interesa și:

Cookies