ÎN BUCUREȘTI

Nicușor Dan, decizii importante privind situația din parcuri. ALPAB nu se desființează, dar suferă de lipsa personalului. Compania municipală nu mai are exclusivitate în zonele verzi

Situația din parcuri a ajuns să fie deplorabilă în București, iar Nicușor Dan a început să ia o serie de măsuri active la 10 luni de la preluarea mandatului. Mai că Cișmigiul a ajuns să mă trimită cu gândul spre versurile lui Bacovia.

În ultimele zile însă situația din parcuri a început să fie remediată printr-o acțiune în forță a ALPAB, după ce primarul s-a trezit dis-de-dimineață și a venit cu 40 de angajați să facă ordine în parc. De asemenea, Compania municipală înființată de Firea își pregătește drumul spre desființare și pierde exclusivitatea pentru amenajarea zonelor verzi. Mai mult, tarifele practicate au fost reduse serios.

„Acum stă parcul devastat, fatal,
Mâncat de cancer şi ftizie,
Pătat de roşu carne-vie –
Acum, se-nşiră scene de spital”, spunea Bacovia într-o poezie.

CGMB a aprobat miercuri dizolvarea și lichidarea companiilor municipale Întreţinerea Arborilor și Parcuri şi Grădini

Consiliul General al Capitalei a aprobat, în şedinţa de miercuri, 1 septembrie, două proiecte de hotărâre în baza cărora urmează să fie dizolvate şi lichidate companiile municipale create de fosta administrație Întreţinerea Arborilor și Parcuri şi Grădini. Odată cu venirea toamnei, primarul este puțin mai activ în direcția zonelor verzi, cu toate că în spațiul public au tot apărut informații cu privire la starea deplorabilă a parcurilor. Edilul promite însă că în doi ani situația va arăta mult mai bine. De câte ori apar astfel de probleme edilul amintește mereu că a primit o primărie aproape falimentară și cu greu a reușit să drămuiască un buget pentru problemele esențiale ale Capitalei.

Compania Parcuri nu mai are exclusivitate pe zonele verzi

De asemenea, au fost aprobate şi alte două proiecte prin care Compania Parcuri nu va mai avea drept de exclusivitate în ce priveşte amenajarea şi întreţinerea parcurilor bucureştene. Mai mult, tarifele practicate au fost reduse. Ce mă amuză este faptul că site-ul companiei municipale are fotografii doar din parcul Cișmigiu, din perioada în care arăta mai bine.

A fost aprobată și o hotărâre conform căreia Compania Municipală Parcuri şi Grădini Bucureşti S. A. nu va mai avea drept de exclusivitate în ce priveşte amenajarea şi întreţinerea parcurilor bucureştene, iar Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti va avea dreptul de a desfăşura activităţile prevăzute în contractul de delegare.

Cu 32 de voturi ‘pentru’, 13 ‘împotrivă’ şi 4 abţineri, CGMB a aprobat dizolvarea şi lichidarea Companiei Municipale Parcuri şi Grădini, urmând ca în cel mult 30 de zile, Consiliul de Administraţie al societăţii să desfăşoare o procedură de selecţie pentru lichidatori, iar ulterior Adunarea Generală a Acţionarilor să numească unul dintre lichidatorii propuşi de CA, a anunțat Primăria.

Zece parcuri din București nu au fost întreținute corect

Motivele care duc la dizolvarea Companiei Parcuri se referă la faptul că are în competenţă îngrijirea a zece parcuri din București, dar acestea „nu au fost întreţinute corect”. Motivele se referă la lipsa unui program anual de lucrări, lipsa unor comenzi esenţiale și servicii de calitate slabă, se arată în proiectul de hotărâre.

Mai mult, în anul 2020, societatea a înregistrat o pierdere de 3,9 milioane lei, iar la 30 iunie 2021 bilanţul indica o pierdere de 6,4 milioane lei.

Salarii uriașe la conducerea Parcuri, ALPAB preia din nou prestarea serviciului

Edilul a spus că în cadrul Companiei Parcuri şi Grădini erau salarii mari la nivelul conducerii – 20.000 de lei lunar, dar că pentru muncitori „nu erau salarii grozave”.

„Costul cu personalul TESA al Companiei este de 4.342.092 lei/an. Aproape 1 milion de euro pierduţi anual doar cu cheltuielile salariale pentru personalul TESA de care de fapt nu va fi nevoie dacă ALPAB va prelua prestarea serviciului, deoarece ALPAB are deja personalul TESA care poate fi utilizat şi pentru prestarea acestui serviciu public. La aceasta se adaugă şi costul cu indemnizaţiile membrilor Consiliului de Administraţie şi a directorului general de 710.220 lei/an (aproximativ 147.000 euro)”, arată documentul aprobat ieri.

Tarifele au fost reduse considerabil

Mai mult, pentru achitarea tarifelor prestate de companie ar fi necesare resurse financiare prea mari. Astfel, pentru operaţiunea de cosit, tariful este de 1 leu/mp, la o suprafaţă de 1.856.076 mp rezultând un cost de 18,5 milioane lei/an. Pentru udat, care are un tarif de 0,6 lei/mp, ar reieşi un cost de 37,4 milioane lei, dacă s-ar uda suprafeţele verzi o dată pe săptămână în perioada martie-octombrie.

În baza celei de-a treia hotărâri, au fost modificate tarifele practicate de către Compania Parcuri şi Grădini. Potrivit raportului de specialitate este vorba despre o reducere globală de aproximativ 20%, în timp ce pentru activităţile de cosire manuală şi mecanică a gazonului, tarifele sunt diminuate cu 43%, respectiv cu 62%.

Ce se întâmplă cu ALPAB

Nicușor Dan a vorbit zilele trecute despre necesitatea unor restructurări în Primăria Municipiului Bucureşti şi în instituţiile din subordine. Administrația Lacuri, Parcuri și Agrement București (APLAB) nu poate fi desființată, însă va fi reorganizată, mai ales că suferă din cauza lipsei de personal.

„În acest moment, ALPAB nu are suficient personal pentru a asigura întreţinerea parcurilor. Sunt 65-70 de oameni care se ocupă de sere în cadrul ALPAB. E o discuţie pe care trebuie să o avem. În opinia mea, e o activitate neproductivă aceasta de sere şi toţi oamenii aceştia trebuie să treacă la întreţinerea de parcuri, dar în esenţă trebuie să luăm o decizie dacă facem activitatea de întreţinere de parcuri cu angajaţi ALPAB şi atunci trebuie să modificăm schema de personal sau dacă mergem pe piaţă”, a transmis primarul general, Nicuşor Dan.

Nu se desființează ALPAB, mai spune primarul

”Sunt zone pe care nu poţi să le desfiinţezi, cum ar fi supravegherea acestor mici baraje între salba de nord a lacurilor, pe râul Colentina. Nu se pune problema (desfiinţării, n.red.). Se pune problema eventual a unei restructurări, a unor comasări între administraţiile pe care noi le avem. Există multe curente de opinie pe subiectul acesta. Evident că trebuie să existe o restructurare în Primăria Capitalei şi în instituţiile din subordine. Eu am o opinie. Consilierii au o opinie. O să vedeţi în săptămânile următoare”, a spus primarul marți seară într-un interviu la B1 TV.

Angajații ALPAB au de trecut un test

În privința activității angajaților ALPAB, Nicușor Dan spune că modul în care se ocupă în aceste săptămâni de întreţinerea parcurilor este un test, în urma căruia va stabili dacă această activitate va fi externalizată sau va fi asigurată de către administraţie. În prezent, ALPAB are aproximativ 70 de angajaţi care se ocupă de întreţinerea spaţiilor verzi.

”O alternativă este să deschidem concursuri şi să ajungem cam la 200 de oameni cu care să întreţinem toate parcurile pe care noi le avem de administrat, care să fie angajaţi ALPAB. Sau vom merge către piaţa liberă şi vom restrânge foarte tare numărul de angajaţi pe care ALPAB îi are pe întreţinerea de spaţii verzi. (…) Vom decide împreună cu consilierii generali, în funcţie de cum se mişcă în aceste zile angajaţii ALPAB, care merg în urma companiei (Compania Municipală Parcuri şi Grădini, n.red.) care nu şi-a făcut treaba”, a mai transmis Nicușor Dan.


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button