VIDEO | Nicușor Dan spune că nu a știut despre mita pe care Anastasiu o dădea la ANAF. Președintele, către CSM, în cazul pensionărilor magistraților: Ce e cu această debandadă?

30 iul. 2025
450 afișări
VIDEO | Nicușor Dan spune că nu a știut despre mita pe care Anastasiu o dădea la ANAF. Președintele, către CSM, în cazul pensionărilor magistraților: Ce e cu această debandadă?
VIDEO | Nicușor Dan spune că nu a știut despre mita pe care Anastasiu o dădea la ANAF. Președintele, către CSM, în cazul pensionărilor magistraților: Ce e cu această debandadă? | Sursa foto: Inquam Photos / Mălina Norocea

Președintele Nicușor Dan va susține azi, la ora 14:00, o conferință de presă la Palatul Cotroceni, anunță Administrația Prezidențială.

Nicușor Dan face prima ieșire după două evenimente majore care au avut loc pe plan politic în ultimele câteva zile: scandalul cu vicepremierul Anastasiu și „reforma pensiilor”, anunțată de Bolojan.

UPDATE, ora 14:03: Nicușor Dan face primele declarații:

Patru mesaje legate de pensionarea magistraților: e aberant ca pensia pe care o ia magistratul să fie cât salariul. Am pierdut calitatea actului de justiție prin acest lucru. Tocmai de aceea, vreau să mulțumesc și să-mi arăt respectul față de magistrații care rămân în sistem, deși sunt încurajați să iasă. Sunt oameni care simt responsabilitatea de a pune societatea asta în ordine.

Am avut mai multe cereri de pensionare de analizat: 76. Doi magistrați au retras cererea. În două dintre cereri magistrații spun că nu s-ar pensiona dacă ar fi siguri că va fi stabilitate mai departe. Intenționez să vorbesc cu ei la telefon pentru a-i convinge să rămână.

Magistrații care doresc să rămână și eventual s-au răzgândit, dacă doresc să-mi scrie până vineri la amiază.

În ceea ce privește noua lege cu privire la pensiile magistraților este agreată. Nu se afectează drepturile celor care au deja acest drept. Din cererile de pensionare rezultă o întrebare către CSM: Ce este cu această debandadă? 70% din cereri nu indică o dată precisă de pensioare. Trebuie să fie prevăzută clar o dată de pensionare. În aceste 70% de cazuri nu se indică sau se indică foarte vag.

Mai mult de atât, există o regulă pe care CSM a instituit-o, care spune că magistratul care vrea să se pensioneze cu 90 de zile înainte anunță instanța la care lucrează și să se poată organiza. 90% din cererile de pensionare nu respectă acest lucru. Nu se poate așa. Problema este că nimeni nu prevede când va fi momentul pensionării și colegii mei sunt sunați și întrebați când semnează președintele.

Președintele nu este un notar. Nu asta a spus Constituția. Nu ăsta e rolul președintelui. Rolul președintelui este să… Constituția i-a dat rolul de eliberare din funcție prin pensionare tocmai pentru a veghea la corectitudinea procesului.

Cum vreau să lucrăm de acum înainte: Vreau ca un magistrat care se pensionează să anunțe cu 90 de zile înainte, în aceste 90 de zile și CSM și președintele să poată face verificările necesare și în acele 90 de zile magistratul să fie scos din completuri, să poată să își motiveze deciziile, astfel încât când intră la pensie să nu mai aibă nicio obligație.

În felul ăsta oferim predictibilitate.

Studiind aceste dosare am observat, nu cunoșteam, o prevedere din legea privind statutul magistraților o prevedere incorectă în opinia mea și voi solicita Guvernului să fie modificată prin pachetul doi de măsuri, și anume reîncadrarea magistraților deja pensionați. Articolul de lege spune că un magistrat care s-a pensionat într-un interval de 3 ani de la pensionare se poate reangaja, dar în momentul în care face asta primește și indemnizația de judecător și 15% din pensia lui. Asta nu e corect.

M-am referit mai devreme la magistrați care aleg să rămână în magistratură și nu e coleg ca un coleg de-al lor să iasă, apoi să reintre și să ia cu 15% mai mult. Deci voi solicita ca această posibilitate să fie scoasă din lege.

Propunerea mea este să dăm un termen de 5 ani pentru a se putea întoarce în magistratură, în care judecătorul pensionar să poată să revină la aceeași instanță de unde a plecat.

Ați văzut principalele măsuri din acest pachet. Vreau să avem o discuție cu toți factorii implicați. Calitatea actului de justiție e important. În zilele următoare vor avea loc discuții cu toți reprezentanții magistraților, astfel încât să închidem acest subiect odată pentru totdeauna.

Nicușor Dan a fost întrebat, despre Dragoș Anastasiu, care i-a fost consilier onorofic, dacă a știut de dosarul în care a fost implicat, că a mituit 8 ani un angajat ANAF.

Nu am avut această informație, a răspuns președintele.

Jurnalistă: Nu ați simțit să aveți această informație, având în vedere că a avut certificat ORNISS?

Nicușor Dan: Ca să lămurim. Domnia sa a fost consilier onorific pentru domnul Bolojan. În această perioadă, a obținut ORNISS și el a continuat să îl aibă până când a plecat prin demisie de la guvern. În opinia mea, verificările care se fac pentru ORNISS sunt acele vulnerabilități care vin din diferite forme de asociere cu persoane care nu sunt prietene cu statul român.

Jurnalistă: Ar trebui schimbată legislația pentru ORNISS?

Nicușor Dan: A fost o verificare și în cazul domnului Anastasiu. Informația mea este că a existat un certificat.

Jurnalistă: Domnul Marian Neacșu este în Executiv. Ar trebui să plece?

Nicușor Dan: Au fost mai mulți demnitari care au pățit același lucru ca domnul Neacșu, prevederea legală nefiind suficient de explicită ca să prevină tipul acesta de situații. Ăsta e răspunsul meu. E o coaliție în care fiecare dintre partide decide.

Jurnalistă: Ar trebui să plece?

Nicușor Dan: Fiecare partid își decide persoanele pe care le nominalizează.

Jurnalistă: Când vor fi numiți șefii serviciilor?

Nicușor Dan: În următoarele săptămâni.

Nicușor Dan are conferință de presă la Palatul Cotroceni

Nicușor Dan va susține o conferință de presă la Palatul Cotroceni, azi, 31 iulie, la ora 14:00, potrivit unui anunț al Administrației Prezidențiale. Însă tema acesteia nu a fost anunțată.

Conferința de presă va fi transmisă presei prin sistemul unic de transmisiune în direct și pe site-ul Administrației Prezidențiale.

Președintele României a mai participat în decursul acestei zile, începând cu ora 08:30, la ceremonia de acordare a gradului de sublocotenent/subinspector de poliție absolvenților Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” – Promoția 2025 „Mihai Viteazul”. Aceasta a avut loc la sediul Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” (Aleea Privighetorilor, nr. 1A).

Mai multe imagini de la eveniment:

Știre în curs de actualizare.

Vicepremierul Dragoș Anastasiu și-a dat demisia

În perioada 2009 – 2017, companiile vicepremierului Dragoș Anastasiu au mituit un inspector din cadrul ANAF pentru a nu avea probleme în urma controalelor, după cum se arată într-o anchetă a DNA. Aceasta din urmă a fost finalizată acum 2 ani, iar funcționarul care a luat șpagă a primit o condamnare definitivă.

Dragoș Anastasiu a recunoscut că a dat mită respectivului angajat ANAF și și-a motivat decizia. Vicepremierul a acceptat propunerea inspectorului fiindu-i frică că dacă ar spune nu, compania sa ar riscă să fie închisă, iar angajații să rămână fără loc de muncă.

Dragoș Anastasiu a fost audiat în calitate de martor, în faza de urmărire penală, dar și în cele două etape ale procesului. În cadrul acestor audieri acesta a recunoscut faptele comise vreme de 8 ani, potrivit HotNews.

Dragoș Anastasiu și-a dat demisia din funcție duminică, 27 iulie, în cadrul unei conferințe de presă în care a explicat și că în România există două tipuri de șpăgi – șpaga de supraviețuire și spaga de îmbogățire.

În anii 90, șpaga era cu plicul sau cu geamantanul. În anii 2000 lucrurile erau mai sofisticate, cu contracte de consultanță. Din punctul nostru de vedere, pentru noi a fost în zona de supraviețuire. În acea perioadă, compania mea a plătit 75 mil. lei impozite la stat. Nu a fost nicio secundă când am făcut evaziune fiscală. Avem și vom avea toate veniturile înregistrate, toate salariile plătite oficial, spre deosebire de foarte multe firme unde se plătesc salariile la minim pe economie plus un plic – și gândiți-vă de ce se întâmplă asta și de ce nu se iau măsuri. Nicio secundă nu a fost vorba de zona cealaltă – care se cheamă îmbogățire – să plătești impozite mai mici la stat, a declarat atunci fostul vicepremier.

Bolojan a anunțat „reforma pensiilor”

Ilie Bolojan a anunțat luni, 29 iulie, la Palatul Victoria, ce se va întâmplă cu pensiile speciale și a vorbit despre o reformă a acestora.

Potrivit declarațiilor premierului, vârsta de pensionare va crește la 65 de ani pentru magistrați, urmând să crească și vechimea, de la 25 la 35 de ani, de la care pot ieși la pensie, potrivit HotNews.

Pensia magistraților va fi maxim 70% din ultimul salariu net, față de 80% din salariul brut, cât este acum, a spus Bolojan.

Premierul a spus că au fost analizate hotărârile Curții Constituționale în privința pensiilor speciale, astfel încât noile criterii să îndeplinească ceea ce prevăd aceste decizii ale CCR. Au existat, de asemenea, mai multe încercări de eliminare a pensiilor speciale, însă CCR a declarat neconstituționale modificările.

Cookies