ÎN BUCUREȘTI

Nicușor Dan cere intervenția Prefectului de urgență: Cele 5 PUZ-uri de sector au probleme uriașe, sunt 23 de motive de nelegalitate. Să le atace în instanță

Nicușor Dan cere intervenția Prefectului de urgență după ce în cele 5 PUZ-uri de sector au fost descoperite probleme uriașe. Edilul spune că sunt 23 de motive de nelegalitate ți îi cere lui Alin Stoica să le atace în instanță.

Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a transmis, miercuri, că cele cinci PUZ-uri de sector au probleme structurale uriașe pe suprafețe extinse, care nu pot fi corectate, ci trebuie înlocuite cu un plan urbanistic general. El a spus că au fost găsite 23 de motive de nelegalitate și că va cere prefectului să le atace în instanță și să le suspende.

Anunțul lui Nicușor Dan

„Acum trei luni am suspendat cele 5 PUZ-uri de sector, mi-am luat angajamentul să vin după 90 de zile cu o sinteză asupra analizei asupra acestora. Am identificat 23 de motive de nelegalitate pe cele 5 PUZ-uri de sector, avem un raport asupra oportunității urbanistice a acestora, întocmit de echipa de urbaniști care spune că aceste PUZ-uri nu au niște probleme punctuale, ci sunt fundamental greșite pe suprafețe consistente de teren și nu se pune problema să fie amendate parțial’, a spus primarul general.

Pentru că sunt aceste 23 de motive, multe au fost confirmate de instanțe, o să cer prefectului să atace în instanță cele 5 PUZ-uri apoi ele vor fi suspendate și prin acțiunea prefectului

Potrivit acestuia, sunt „mari probleme cu Direcția Urbanism din instituție”, așa că au fost scoase la concurs 10 poziții în această direcție, pentru arhitecți și juriști.

„Vă asigur că acest concurs va fi pe bune”, a asigurat edilul.

Urbanismul din ultimii ani, o golănie, zice Nicușor Dan

„Urbanismul din ultimii 15 ani a fost o golănie și apogeul este constituit de aceste PUZ-uri de sector, prin care s-a urmărit densificarea cu aglomerare și mai mare în trafic, pierderea spațiilor verzi și probleme de securitate investițională.

Acum două săptămâni am discutat cu CE pe tema măsurilor pe care Bucureștiul le ia pentru îmbunătățirea calității aerului, măsura suspendării PUZ-urilor a fost unul din lucrurile importante pe care le-am spus și CE le-a apreciat ca schimbare a atitudinii municipalității față de problema poluării.

Apoi, cum e posibil ca din 7 PUZ-uri de sector – că sectorul 6 a avut trei succesive, 5 să fie anulate de instanță?

Tu reglementezi pentru sute de mii de oameni și știi de la început că dai  reglementări ilegale. E inadmisibil să procedezi așa. Ăsta e motivul pentru care nu avem mari dezvoltatori imobiliari recunoscuți internațional în București, nu vor să vină să vină într-o junglă cu reguli impredictibile și să piardă bani.

Aceste PUZ-uri ar fi trebuit să vină cu studii serioase care să spună care sunt vulnerabilitățile rețelelor de utilități, care e corelația cu Ilfov, care sunt soluțiile pentru trafic.

Pentru aceste 23 de motive de nelegalitate, aceste PUZ-uri de sector, juridic nu mai pot continua, așa că o să facem o adresă oficială către prefectul Capitalei ca să le atace în instanță și să le suspende efectele.

Din punct de vedere urbanistic, aceste PUZ-uri de sector au probleme structurale uriașe pe suprafețe extinse, care acoperă întreaga lor suprafață, care nu pot fi corectate, ci trebuie înlocuite cu un plan urbanistic general. Acesta nu va fi gata mai devreme de trei ani, dacă vreți să îl facem serios”, a explicat Nicușor Dan.


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button