Nicușor Dan a anunțat că în clădirea Primăriei Municipiului București s-au luat măsuri pentru economisirea energiei. Totodată, primarul Capitalei a declarat că a fost oprită și centrala proprie a clădirii, iar angajații se spală de 10 zile cu apă rece.
Primarul General al Capitalei a declarat că în clădirea PMB au fost luate măsuri pentru economisirea energiei: : „a tăiat” din consumul de aer condiționat și iluminatul pe timpul nopții, conform Agerpres.
De asemenea, centrala proprie a clădirii a fost oprită, dar va fi pornită pe parcursul iernii.
„În ce priveşte clădirea Primăriei, am redus foarte mult ceea ce înseamnă aerul condiţionat. Am redus semnificativ iluminatul pe timpul nopţii şi, de asemenea, am oprit centrala şi funcţionarii din Primărie de zece zile nu mai au apă caldă”, a declarat Nicușor Dan, joi, în cadrul unei conferințe de presă.
Primarul a spus că, în prezent, angajații se spală cu apă rece, dar la iarnă va fi pusă în funcțiune centrala. Astfel, funcționarii se vor spăla cu apă caldă și se vor încălzi cu centrala proprie a clădirii.
Amintim că, mulți bucureșteni s-au spălat cu apă rece toată vara și încă o mai fac, deși vremea a început să se răcorească, iar aceștia nu vor beneficia de centrală proprie la iarnă.
Nicușor Dan a reamintit că Municipalitatea a depus la Administrația Fondului pentru Mediu o cerere pentru o finanțare de 25 de milioane de lei pentru înlocuirea becurilor folosite în prezent la iluminatul public.
Becurile actuale vor fi înlocuite cu leduri, „care sunt mult mai eficiente energetic”, a transmis Primarul.
„Pentru sesiunea viitoare avem un proiect care se va duce undeva la 50 de milioane de lei. Cele două proiecte împreună merg spre 30% din iluminatul nostru public. În ceea ce priveşte iluminatul de sărbători, pe datele de anul trecut, surplusul dus de iluminatul festiv la iluminatul public a fost 0,5%, deci, practic, nesemnificativ. Şi atunci discuţia adevărată este dacă se reduce din iluminatul public, numai că asta e o chestiune care e strâns legată cu ordinea publică şi e o discuţie cu nuanţe”, a declarat Nicușor Dan.