Nicușor Dan anunță că schimbarea bruscă de temperatură din Capitală ar putea determina apariția unor avarii la sistemul de termoficare, iar bucureștenii ar rămâne din nou fără apă caldă și căldură.
Edilul a declarat că Primăria este pregătită să remedieze problemele ce ar putea apărea la sistemul de termoficare.
Temperatura din București a scăzut brusc. Cu toate că acest weekend a venit la pachet cu vreme de primăvară, începând din această săptămână, temperaturile vor fi normale pentru această perioadă din an.
Nicușor Dan a anunțat, în cadrul unui interviu oferit pentru TVR, că această schimbare bruscă de temperatură ar putea cauza avarii la sistemul de termoficate din București.
Astfel că, locuitorii orașului ar putea rămâne fără apă caldă și căldură în mijlocul lunii decembrie.
Cu răcirea asta de ieri pe azi, este de așteptat să avem avarii, pentru că așa se întâmplă când suntem nevoiți să dăm drumul la căldură și la presiune mai mare, este o rețea în care unele conducte au 50 de ani, au ieșit de mult din perioada lor normală de funcționare și atunci o să avem probleme, suntem pregătiți să le rezolvăm.
În ceea ce privește producția, CET-urile funcționează, la această oră totul funcționează, așteptăm să vedem ce se întâmplă, a declarat Nicușor Dan.
Edilul Capitali a mai anunța și că în cazul în care vor apărea avarii, municipalitatea este pregătită să le rezolve. Cu toate astea, pe timp de iarnă nu pot fi executate lucrări la conducte, deoarece nu poate fi oprită complet căldura.
Este o necesitate să schimbăm conductele, in perioadele de iarnă nu putem să schimbăm pe magistrală, pentru că nu putem să oprim căldura, putem să schimbăm pe așa numitele racorduri, care sunt porțiunile intermediare (…) pe acestea putem să lucrăm iarna, a transmis primarul Capitalei la TVR.
Nicușor Dan a mai spus că, în ultimele zile, Bucureștiul a stat cel mai bine din această iarnă în ceea ce privește alimentarea cu apă caldă.