Președintele României, Nicușor Dan, nu a luat parte la festivitățile organizate astăzi, 15 august 2025, la Constanța pentru Ziua Marinei. Motivul pentru care șeful statului nu a fost prezent este că acesta se află într-o perioadă de concedii.
Nicușor Dan l-a informat pe ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu, că nu va lua parte la festivitățile ce au loc astăzi la constanța cu ocazia Zilei Marinei. Conform HotNews.ro, ministrul a precizat că președintele se află la acest moment într-o perioadă de concedii, însă „va fi alături de români în altă parte”.
„Domnul președinte m-a anunţat că nu o să vina la Zua Marinei azi, e într-o perioadă de concedii, e în ţară, va fi alături de români în altă parte, veţi vedea pe parcursul zilei de azi. E decizia dânsului, pe care o respect”, a spus ministrul Apărării.
Deși cel care este comandantul suprem al Armatei lipsește de la festivitățile de astăzi, Ionuț Moșteanu a declarat că Nicușor Dan este implicat în tot ce înseamnă Armata Română. Conform ministrului Apărării, în cele două luni de când ocupă această funcție, au existat mai multe discuții cu președintele despre planificare și partea de înzestrare a Armatei.
E un comandant suprem cu care mă mândresc.
Ziua Marinei este celebrată anual pe data de 15 august, în aceeași zi cu sărbătoarea religioasă Adormirea Maicii Domnului, aceasta fiind considerată ocrotitoarea marinarilor de pretutindeni. În 2025 are loc dea de-a 123-a ediție a festivităților pe la malul mării.
Reluată după revoluția din 1989, Ziua Marinei Române a fost declarată sărbătoare națională încă din anul 2009.
Acum, la Constanța se află:
Pe lângă aceștia, în lipsa președintelui, din partea Administrației Prezidențiale a fost trimis Cristian Diaconescu, cel care ocupă funcția de coordonator al Cancelariei președintelui.
Festivitățile ce au loc astăzi la Constanța au fost începute încă de la ora 10:00, cu ridicarea pavilionului și intonarea imnului. acestea au fost urmate de 21 de salve de tun, alocuțiuni oficiale, ceremonie religioasă și lansarea ancorelor de flori în mare în memoria eroilor, transmite Libertatea.
Pe seară, începând cu ora 20:00, marinarii urmează să facă retragerea cu torțe pe traseul Poarta 1 – Piața Ovidiu. La final, un spectacol de artificii va avea loc atât în zona centrală, cât și în portul turistic.
Printre cele ce sunt prezentate în cadrul festivităților de astăzi, turiștii pot vedea:
De asemenea, la Ziua Marinei din Constanța au fost prezenți mai bine de 3.500 de militară, atât din România, cât și din străinătate.