Nicuşor Dan a instalat corturile de campanie FĂRĂ autorizaţie din partea Primăriei Capitalei VIDEO

de:
26 sept. 2016
2 Afișari
Nicuşor Dan a instalat corturile de campanie FĂRĂ autorizaţie din partea Primăriei Capitalei VIDEO

În urmă cu o lună, pe 26 august, am făcut o cerere la Primăria Capitalei. În primăvară am făcut aceeaşi cerere, ni s-a răspuns în 15 zile şi am început să amplasăm corturile. Acum au trecut deja 30 de zile, nu ni s-a dat niciun răspuns, am tot fost trimişi de la o direcţie la alta a Primăriei Capitalei. Deja a trecut jumătate din termenul de strângere a semnăturilor şi există o interpretare a legii acordului tacit care spune că atunci când ceri ceva unei autorităţi, ea nu-ţi răspunde în termen de 30 de zile, consideri că ţi-a soluţionat în mod pozitiv„, a declarat Nicuşor Dan, preşedintele Uniunii Salvaţi România, potrivit news.ro.

Nicuşor Dan a făcut parte din echipa care a montat primul cort al USR, amplasat în Piaţa Universităţii, vizavi de esplanada cu statui. În Capitală vor fi 38 de astfel de corturi, în care membrii şi simpatizanţii USR le vor cere trecătorilor să semneze pentru susţinerea formaţiunii politice la depunerea candidaturilor pentru Legislativ.

 

Dacă vine Poliţia Locală şi îl demontează, n-o să ne batem cu Poliţia Locală. O să le arătăm şi legea şi cererea pe care am depus-o acum mai bine de 30 de zile Primăriei generale. O să sperăm că ei o să înţeleagă, că o să interpreteze corect legea. Dacă ne vor demonta, vor face un abuz şi ne vom îndrepta împotriva lor în instanţă, în penal, pentru abuz în serviciu„, a mai spus Nicuşor Dan.

Viceprimarul Capitalei, Aurelian Bădulescu, îl acuză pe Nicuşor Dan de abuz în serviciu, în condiţiile în care şeful USR este consilier general.

Nicuşor Dan nu înţelege decât să legitimeze încălcarea legii în municipiul Bucureşti„, a spus Aurelian Bădulescu.

Şi în alte oraşe, membrii USR au acuzat că primăriile au blocat autorizaţiile pentru corturile unde vor fi strânse semnături. La Braşov, primăria a autorizat campania doar de la 1 octombrie, în condiţiile în care termenul legal pentru depunerea semnăturilor de susţinere de către partide este de 27 octombrie.

Cookies