Nicușor Dan a fost în vizită pe șantierul din Pantelimon. Bucureștenii care locuiesc în zonă nu vor rămâne fără apă caldă, spune Primarul

03 aug. 2022
3795 Afișari
Nicușor Dan a fost în vizită pe șantierul din Pantelimon. Bucureștenii care locuiesc în zonă nu vor rămâne fără apă caldă, spune Primarul
Nicușor Dan a fost în vizită pe șantierul din Pantelimon. Bucureștenii care locuiesc în zonă nu vor rămâne fără apă caldă, spune Primarul. Sursa foto: PMB

Nicușor Dan s-a dus în inspecție pe șantierul care vizează reabilitarea sistemului de termoficare în zona Pantelimon. Primarul Capitalei îi anunță pe bucureștenii care locuiesc în această zonă că nu vor rămâne fără apă caldă.

Nicușor Dan, în inspecție pe șantierul din Pantelimon

Primarul General a fost miercuri, 3 august 2022, în vizită pe șantierul din zona Pantelimon, cel de la intersecția Bulevardului Chișinău cu Strada Pictor Dimitrie Hârlescu. Acolo se efectuează lucrări de modernizare a sistemului de termoficare, ce fac parte din Obiectivul 1 Magistrala I Sud – Pantelimon.

Nicușor Dan spune că acest șantier este unul din cele șapte obiective de schimbare a reţelei de termoficare realizate cu fonduri de la bugetul local, cu o lungime totală de 63 km.

„Obiectivul are o lungime de 12 kilometri și pe această rețea s-au înregistrat foarte multe avarii, întrucât aceasta nu a mai fost modernizată de la instalare, adică din anii 1975-1977”, declară Primarul Capitalei.

Această porțiune deservește 21 de puncte termice și mai multe instituții publice.

Ce presupun lucrările: sunt scoase conductele vechi și se montează cele noi, care vor ajunge în jurul datei de 15 august, spune Nicușor Dan.

Apa caldă nu va fi oprită în această zonă

„Este important ca bucureștenii să știe că nu se va opri apa caldă în această zonă pentru că au fost montate conducte provizorii care asigură agentul termic pe perioada verii”, declară Primarul General.

Lucrările au început în luna iulie și ar trebui să fie finalizate într-un an (12 luni, conform contractului). Aproximativ 50 de milioane de lei (fără TVA) costă investiția.

Șantiere deschise în București

Pentru reabilitarea și modernizarea rețelei de termoficare din București, în prezent, mai sunt deschise alte 3 șantiere:

  • Obiectivul 4 Magistrala II-III – Grozăvești – aproximativ 11 km lungime. Lucrările au început la data de 1 martie 2022 și sunt executate de Compania Energetica Servicii. Termenul de execuție este de 12 luni.
  • Obiectivul 5 Magistrala Progresu Berceni – aproximativ 7.8 km lungime. Lucrările au început la data de 9 mai 2022 și sunt executate de Asocierea Construcții Erbașu și Consix Construcții SRL. Termenul de execuție este de 12 luni.
  • Obiectivul 6 Magistrala Progresu – Ferentari – aproximativ 12.6 km lungime. Lucrările au început la data de 1 februarie 2021 și sunt executate de Compania Municipală Energetica Servicii. Până acum s-au executat 8 km. Termenul de finalizare este la sfârșitul anului și mai sunt de executat 4.6 km.

„La Obiectivul 3 – Magistrala II Sud – cu o lungime de aprox. 5 km, este în derulare procedura de licitație pentru atribuirea contractului, suntem în etapa de evaluare a ofertelor”, spune Nicușor Dan într-un comunicat transmis de PMB.

Lucrările finalizate:

  • Obiectivul 2 – Magistrala II Sud (zona Bobocica), cu o lungime de 7.13 km,
  • Obiectivul 7 – Magistrala I-III Vest (zona Drumul Taberei), cu o lungime de 1.9 km.

Totodată, de la începutul anului, Termoenergetica a înlocuit 31 de kilometri de rețea (5 km rețea primară și 26 km rețea secundară). Până la sfârșitul anului ar urma să se înlocuiască încă 34 de kilometri (65 km de conductă în total).

Cookies