Nicuşor Constantinescu rămâne sub control judiciar

de:
21 dec. 2015
0 Afișari
Nicuşor Constantinescu rămâne sub control judiciar

Hotărârea a fost dată după ce, luna trecută, judecătorii Curții de Apel Constanța au admis contestația lui Constantinescu împotriva controlului judiciar, în dosarul privind finanțarea cluburilor sportive, și au desființat în parte decizia judecătorilor Tribunalului, astfel încât acesta își poate exercita funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța, decizia fiind definitivă.

Constantinescu nu își poate însă exercita funcția pentru că interdicția respectivă este instituită și în dosarul Centrul Militar Zonal, măsură ce a fost contestată la Curtea de Apel.

Nicușor Constantinescu este judecat, la Constanța, în dosarul referitor la finanțarea cluburilor sportive, în care este acuzat de mai multe infracțiuni, printre care abuz în serviciu și conflict de interese, în dosarul privind subfinanțarea CMZ, cât și în dosarul privind achiziționarea de CJ a elicopterului prăbușit în decembrie 2014 în Lacul Siutghiol, sub acuzația de abuz în serviciu.

În dosarul CMZ, Constantinescu, a fost condamnat la trei ani și șase luni de închisoare cu executare, fiind acuzat de abuz în serviciu în formă continuată. Sentința a fost atacată cu apel, scrie romaniatv.net. 

Cookies