Nicuşor Constantinescu a contestat decizia de a fi cercetat în stare de arest preventiv

de:
28 iun. 2016
0 Afișari
Nicuşor Constantinescu a contestat decizia de a fi cercetat în stare de arest preventiv

Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu a fost adus marţi la sediul ICCJ, unde acesta a contestat decizia Curţii de Apel Constanţa de a fi cercetat în stare de arest preventiv, scrie Mediafax.

Văd că pedofilii şi criminalii sunt trataţi în libertate şi eu sunt anchetat pentru abuz în serviciu, care este neconstituţional„, a declarat Nicuşor Constantinescu la sosire.

Referitor la condamnarea pe care a primit-o luni, Nicuşor Constantinescu a spus că este vorba despre o „condamnare politică”.

Curtea de Apel Constanţa a admis pe 20 mai cererea procurorilor DNA de arestare preventivă a preşedintelui Consiliului Judeţea, Nicuşor Constantinescu, pe o perioadă de 30 de zile.

Decizia începe de la data punerii în executare a mandantului de arestare preventivă, Curtea de Apel Constanţa dispunând emiterea de îndată a acestuia.

Procurorii spun că Nicuşor Constantinescu s-ar fi sustras de la obligaţiile prevăzute prin măsura controlului judiciar, respectiv obligaţia de a se prezenta la instanţă la termenele prevăzute, după ce, în ultima perioadă, preşedintele CJ Constanţa s-a internat de mai multe ori în diverse unităţi sanitare chiar în preajma termenelor de judecată.

La sfârşitul lunii octombrie 2015, Nicuşor Constantinescu a fost condamnat de Tribunalul Constanţa la trei ani şi jumătate de închisoare cu executare în dosarul Centrului Militar Zonal, pentru abuz în serviciu. În urma condamnării în acest dosar, care nu este însă definitivă, preşedintelui CJ Constanţa i-a fost interzis să îşi exercite dreptul de a ocupa o funcţie publică, dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o durată de cinci ani după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate.

Nicuşor Constantinescu a fost obligat la plata sumei de 72.642,7 lei, actualizată cu indicele inflaţiei la data efectuării plăţii, către partea civilă Ministerul Apărării Naţionale – Statul Major General, restul pretenţiilor civile formulate de MApN fiind respinse ca nefondate. De asemenea, Nicuşor Constantinescu a fost obligat la plata sumei de 8.000 de lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

Nicuşor Constantinescu se află sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru un prejudiciu de opt milioane de euro şi în cel al Centrului Militar Zonal, în care are şi interdicţia de a-şi exercita funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa.

Decizia Tribunalului Constanţa a fost atacată cu apel. În acest dosar, Nicuşor Constantinescu a fost trimis în judecată la sfârşitul lunii aprilie 2014, de procurorii anticorupţie, pentru abuz în serviciu în formă continuată, el fiind acuzat că, în perioada 2009 – noiembrie 2013, nu a asigurat finanţarea Centrului Militar Zonal Constanţa.

Cookies