FIT CITY

Nicolăescu scapă de ancheta penală, în cazul vaccinului toxic de la Insitutul Cantacuzino

Institutul Cantacuzino se afla în subordinea Ministerului Sănătăţii, şi nu a Ministerului Educaţiei şi cercetării, ca în prezent., la momentul producerii celor 400 de mii de doze de vaccin antigripal, descoperit apoi ca fiind toxic. Aşa se face că, anchetatorii au luat decizia ca, şi Eugen Nicolăescu, cel care era în fruntea ministerului la momentul respectiv, să fie cercetat. La final însă concluzia a fost că acesta nu poate fi tras la răspundere. Cu toate că după declanşarea scandalului, neoficial una dintre cauzele eşecului de la Cantacuzino ar fi fost presiunile politice uriaşe care s-au făcut asupra angajaţilor Institutului.

Dosarul instrumetat de procurorii parchetului general este la un pas de a fi trimis în judecată. În momentul de faţă se mai asteapta rezultatul unei expertize farmacologice care să stabilească dacă metodologia privind producerea vaccinului a fost încalcată.

Printre cei care vor răspunde penal sunt directori, actuali sau foşti ai Institutului.

„Greşeala poate să fie legată de dorinţa de a produce în timp scurt un vaccin. Normal trbuia să fie o etapă de testări mult mai lungă decat etapa avuta în vedere”, a declarat Adrian Onu, directorul Institutului Contacuzino.

Ancheta a fost demarată după ce s-a descoperit că în 400 de mii de doze de vaccin antigripal există o substanţă folosită în exces.

Astfel, peste 400.000 de doze cu vaccin neconform zac într-o sală frigorifică a Institutului Cantacuzino. Fiolele vor rămâne însă aici deoarece este o ancheta în desfăşurare şi acestea nu pot fi distruse.

Sursa: realitatea.net


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button