Asociația Metrou Ușor a anunțat astăzi că a trimis o serie de modificări și propuneri legate de noul Plan de Mobilitate Urbană Durabilă Buc-IF către Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București – Ilfov (TPBI). Astfel, organizația a transmis autorităților modul în care consideră că ar trebui modificat documentul strategic ce va ghida dezvoltarea mobilității urbane din București până în anul 2040.
În acest moment se află în dezbatere publică Planul de Mobilitate Urbană Durabilă Buc-IF, documentul care va sta la baza dezvoltării mobilității urbane din Capitală și zona adiacentă în următorii 16 ani, respectiv până în 2040. Asociația Metrou Ușor a publicat astăzi pe Facebook ce nereguli a observat în planul ce însumează 679 de pagini, dar și ce propuneri ridică pentru soluționarea acestora.
Ce observații are Asociația Metrou Ușor față de Planul de Mobilitate Urbană
În ultima postare de pe Facebook a Asociației Metrou Ușor organizația a scos în evidență șase observații punctuale legate de „greșeli flagrante” sesizate în document:
- Nicio autobază nu este propusă pentru a fi electrificată, nici măcar parțial, până în 2040. În schimb, prin instalarea stațiilor de încărcare lentă în depourile de troleibuze se dorește reducerea capacității de garare a troleibuzelor pentru a face loc autobuzelor electrice. Este inacceptabil acest lucru și am solicitat electrificarea autobazelor diesel. Autobuzele electrice trebuie sa înlocuiască autobuzele diesel. Ridicăm semne de întrebare asupra viziunii și strategiei municipale de combatere a poluării.
- Se estimează un necesar de 1400 de autobuze noi până în 2040, fără a fi specificată motorizarea acestora. Ar putea fi electrice? Ar putea fi GNC? Ar putea fi diesel? Am solicitat clarificarea acestui aspect.
- Extinderea rețelei de troleibuz cu 500m către Terminalul „Apusului” a fost eliminată din varianta finală a documentului, cu toate că aceasta era prevăzută în draftul PMUD 2.0. Am solicitat reincluderea acestui obiectiv firesc și necesar, justificând oportunitatea.
- Necesarul de troleibuze noi pentru următorii ani este eronat calculat și subestimat în raport cu situația curentă de pe teren. De asemenea, necesarul calculat nu este corelat cu propunerile de extindere a rețelei stipulate în același document.
- Am identificat o serie lungă de erori și neconcordanțe în materialele scrise și ilustrate din cadrul documentului, unele dintre acestea demonstrând că s-au reciclat capitole și tabele întregi din documentații precedente ce nu mai sunt de actualitate. De la linii de tramvai desființate acum zeci de ani ce apar ca fiind propuse pentru „modernizare”, până la căutarea de „alternative” la Magistrala6 de metrou care se află deja în construcție. Pe toate acestea le-am sumarizat și trimis autorităților pentru corectare.
- Am trimis o serie de observații privind amenajarea stațiilor de transport public în conformitate cu bunele practici europene pentru accesibilitate.
PMUD 2.0 se bazează pe introducerea trenului metropolitan și extinderea transportului în comun
De asemenea, Asociația Metrou Ușor a explicat că PMUD 2.0 vine în întâmpinarea PMUD realizat pentru perioada 2016-2030, și se bazează pe aceleași principii, însă organizația a avut ca scop evidențierea și corectarea greșelilor identificate în document. De asemenea, și acest Plan de Mobilitate Urbană Durabilă se concentrează pe dezvoltarea transportului public prin extinderea rețelelor de transport în comun și prin introducerea trenului metropolitan.
„Privim în același timp cu dezamăgire la cât de puțin a fost implementat din PMUD până în prezent, precum și la situațiile în care strategia a fost și rămâne total ignorată în detrimentul unor câștiguri electorale rapide, precum în cazul construirii unor pasaje rutiere neconforme pe inelul median.”, a adăugat Asociația Metrou Ușor în încheierea postării de pe Facebook.
Documentul trimis de Asociația Metrou Ușor autorităților poate fi citit aici:
Analiză și Observații PMUD 2.0
Citește și