Nici câinii nu au așteptat echipa ASPA. Hingherii au ajuns la capela unde se afla Ana Oros la 9 ore după ce au fost sesizați

27 ian. 2023
611 afișări
Nici câinii nu au așteptat echipa ASPA. Hingherii au ajuns la capela unde se afla Ana Oros la 9 ore după ce au fost sesizați
Nici câinii nu au așteptat echipa ASPA. Hingherii au ajuns la capela unde se afla Ana Oros la 9 ore după ce au fost sesizați | Sursă foto: Captură-Antena3 CNN

Joi, 26 ianuarie 2023, Poliția Locală a Sectorului 6 a făcut o sesizare către ASPA după ce o haită de câini a fost văzută dând târcoale pe lângă capela unde era depusă Ana Oros. Cu toate că apelul polițiștilor a fost făcut în dimineță, echipajul a ajuns 9 ore mai târziu.

Echipajele ASPA au ajuns la 9 ore după primirea sesizării

Ana Oros a murit în urma unui atac al unei haite de câini. Femeia alerga în zona Lacul Morii din București când a fost victima animalelor fără stăpân ce umblau libere în aria respectivă.

Miercuri, 26 ianuarie 2023, trupul fără viață al acesteia a fost depus la capela de la Cimitirul Giulești-Sârbi. În zona respectivă au fost văzuți mai mulți câini maidanezi care dădeau târcoale prin cimitir. Imediat după sesizarea animalele, dispecerul Poliției Locale Sector 6 a sunat la ASPA, transmite Antena 3 CNN.

Cu toate că Autoritatea pentru Supravegherea și Protecția Animalelor (ASPA) a fost anunțată că este vorba de o urgență, hingherii au întârziat multe ore.

Mai precis, echipajul a ajuns la o distanță de 9 ore față de momentul în care a fost făcută sesizare.

Te-ar mai putea interesa și:

Câinii nu au mai fost găsiți

Din cauza întârzierii extrem de mari a hingherilor, câinii maidanezi nu au mai fost găsiți în zona indicată de către Poliția Locală Sector 6. Nici un echipaj al ASPA nu s-a prezentat la Cimitirul Giulești-Sârbi, decât după ore 18:00.

Persoanele ce locuiesc în cartierul din apropierea cimitirului au declarat că o altă haită de câini este văzută des în zona respectivă.

Oamenii au transmis să se tem de animalele ce sunt lăsate să umble libere pe străzile orașului, deoarece reacțiile acestora pot fi imprevizibile.

Persoanele apropiate Anei i-au adus ieri un ultim omagiu, înainte ca trupul acesteia să fie dus la Baia Mare, locul unde femeia va fi înmormântată.

Cookies