LA MINE-N CARTIER

Next Film Festival: Oscars Night

O premieră absolută la NexT 2011, secţiunea Oscars Night aduce la Bucureşti scurtmetrajele câştigătoare la Oscar în ultimii cinci ani care vor fi prezentate de vedetele Radio 21, actorii Ioana Blaj şi Paul Ipate:

Six Shooter / Pistolarul, regia Martin McDonagh, Irlanda, 2004, 27’ — Într-o călătorie cu trenul spre casă prin Irlanda rurală, un bărbat a cărui soţie tocmai a murit în dimineaţa aceea întâlneşte un tânăr vorbăreţ, cam ciudat şi posibil deranjat mintal.

West Bank Story / Poveste din West Bank, regia Ari Sandel, Statele Unite ale Americii, 2005, 22’ — West Bank Story este o comedie musical, despre un cuplu improbabil – David, un soldat israelian, şi Fatima, o casieriţă palestiniană la un fast food, care se îndrăgostesc în mijlocul animozităţii ce domneşte între familiile lor disputându-şi standurile de falafel în West Bank.

The Mozart of Pickpockets / Le Mozart des Pickpockets / Mozart printre hoţii de buzunare, regia Philippe Pollet-Villard, Franţa, 2006, 30’ — Philippe şi Richard supravieţuiesc furând în cartierul Barbès. Împotriva voinţei lor, ajung să aibă grijă de un copil român surd. După ce încearcă să scape de el, fără să reuşească, se decid să îl facă „să lucreze“ pentru ei. În ciuda barierei limbajului, copilul îşi descoperă propriile metode de a fura.

Toyland / Spielzeugland / Lumea jucăriilor, regia Jochen Alexander Freydank, Germania, 2007, 13’ — Germania anului 1942: ca să-şi protejeze fiul, Marianne Meißner încearcă să îl convingă că vecinii lor evrei pleacă într-o călătorie în „Lumea jucăriilor“. Într-o dimineaţă, fiul ei dispare – de asemenea, şi vecinii evrei.

The New Tenants / Chiriaşii cei noi, regia Joachim Back, Danemarca-Statele Unite ale Americii, 2009, 21’ — Printre cutiile încă nedeschise şi speranţele unui proaspăt început, doi oameni trăiesc cea mai proastă zi pe care ar fi putut-o alege ca să se mute, în vreme ce noul lor apartamentul îşi dezvăluie înfiorătoarea istorie, într-un film care este pe rând amuzant, înspăimântător, şi neaşteptat de romantic.


Recomandarile noastre


Parteneri

Știri – Gândul

Știri – CanCan.ro

Back to top button