Nesomn în București la USR PLUS. S-a terminat maratonul alegerilor din partid. Cioloș președinte, Barna cu majoritate în Biroul Național

03 oct. 2021
195 afișări
Nesomn în București la USR PLUS. S-a terminat maratonul alegerilor din partid. Cioloș președinte, Barna cu majoritate în Biroul Național
Nesomn în București la USR PLUS. S-a terminat maratonul alegerilor din partid. Cioloș președinte, Barna cu majoritate în Biroul Național sursa foto: INQUAM

Nesomn în București la USR PLUS de vreo trei zile. Bine, ce-i drept, Dacian Cioloș a dormit puțin mai liniștit după ce a aflat că a fost ales președintele partidului încă de vineri seară. Totuși, oficial, alegerile s-au terminat de abia aseară, târziu în noapte, când a fost aleasă și conducerea Biroului Național al USR PLUS. Aici se pare că Barna a fost câștigător, după ce echipa sa a câștigat 14 mandate, spre deosebire de 8 date de Dacian Cioloș.

Dan Barna câștigă mai multe mandate în Biroul Național. Alegerile din USR PLUS s-au încheiat în sfârșit după două zile de foc. A fost ales atât președintele partidului, Dacian Cioloș, cât și noua conducere a Biroului Național al USR PLUS, locul unde se iau de fapt deciziile importante în partid. Spre deosebire de alte formațiuni politice din România, unde de obicei președintele partidului ia deciziile singur, USR PLUS are stipulat în statutul scris chiar de Nicușor Dan că deciziile se iau democratic.

Biroul Naţional al USR PLUS va asigura conducerea executivă a partidului alături de preşedinte.

Noua conducere a USR PLUS a fost anunțată duminică dimineața

Sâmbătă, un număr de 1.200 de delegaţi din toată ţară au votat, la Romexpo, în cadrul Congresului USR PLUS, noua componenţa a Birou Naţional. Votul a fost organizat pe ore, astfel încât să nu se aglomereze spațiu. Se pare că USR PLUS a învățat din greșelile congresului PNL.

Ziua a fost una agitată oricum în Capitală aseară, fiind ziua cu cel mai mare număr de infectări, dar și ziua unor proteste serioase în centrul Capitalei.

„În urma alegerilor interne din cadrul Congresului USRPLUS, a fost ales un nou Birou Naţional al partidului. Din componenţa lui fac parte 14 membri ai echipei USR PLUS la Guvernare 2024, 8 din partea listei Uniţi Reuşim şi 2 din partea echipei Împreună USRPLUS – Curaj pentru România. Îi felicit pe toţi cei aleşi şi sunt mândru îndeosebi de Allen Coliban şi Cătălin Teniţă, care vor reprezenta lista noastră în noul Birou Naţional”, a scris europarlamentarul Nicu Ştefănuţă pe Facebook.

Revenind, nou conducere a USR PLUS a fost aleasă, sâmbătă, 2 octombrie. Astfel, Biroul Național va avea 24 de membri, dintre care primii șapte, în ordinea numărului de voturi, vicepreședinți: Cătălin Drulă, Vlad Voiculescu, Dan Barna, Anca Dragu, Ionuț Moșteanu, Allen Coliban și Claudiu Năsui.

Câte voturi au primit cele trei echipe participante

„USR PLUS la guvernare 2024”, echipa lui Barna, a primit 13.643 de voturi (57,32%), ceea ce înseamnă că va avea 14 mandate.

„Uniți, Reușim!”, echipa lui Cioloș, a obținut 8.001 voturi (33,61%) și va avea 8 mandate.

„#Împreună USR-PLUS. Curaj pentru România” a obținut 2.110 voturi (8,86%) și va avea 2 mandate.

Inedit este faptul că cele mai multe voturi pentru Biroul Național au fost obținute de Cătălin Drulă (610), urmat de Dan Barna (592) și Ionuț Moșteanu (582).

Din echipa lui Cioloș cele mai multe voturi au fost obținute de Vlad Voiculescu (378), urmat de Anca Dragu (376) și Dragoș Tudorache (367), în timp ce Dacian Cioloș a obținut doar 316 voturi.

Noua componență a Biroului Național

În urma numărării voturilor, componența noului Birou Național USR PLUS este:

Cătălin Drulă, vicepreședinte, USR PLUS la guvernare 2024
Vlad Voiculescu, vicepreședinte, Uniți, Reușim!
Dan Barna, vicepreședinte, USR PLUS la guvernare 2024
Ionuț Moșteanu, vicepreședinte, USR PLUS la guvernare 2024
Anca Dragu, vicepreședinte, Uniți, Reușim!
Allen Coliban, vicepreședinte, #Împreună USR-PLUS. Curaj pentru România
Claudiu Năsui, vicepreședinte, USR PLUS la guvernare 2024
Dragoș Tudorache, Uniți, Reușim!
Cristian Ghinea, USR PLUS la guvernare 2024
Vlad Botoș, USR PLUS la guvernare 2024
Andrei Lupu, Uniți, Reușim!
Stelian Ion, USR PLUS la guvernare 2024
Lucian Stanciu-Viziteu, USR PLUS la guvernare 2024
Cristina Prună, USR PLUS la guvernare 2024
Oana Țoiu, Uniți, Reușim!
Silviu Dehelean, USR PLUS la guvernare 2024
Cătălin Teniță, #Împreună USR-PLUS. Curaj pentru România
Radu Mihaiu, USR PLUS la guvernare 2024
Ioana Mihăilă, Uniți, Reușim!
Liviu Mălureanu, USR PLUS la guvernare 2024
Radu Miruța, USR PLUS la guvernare 2024
Dragoș Pîslaru, Uniți, Reușim!
Radu Panait, USR PLUS la guvernare 2024
Monica Berescu, Uniți, Reușim!

În cadrul Congresului USR PLUS, au fost aleși și membrii Comisiei Naționale de Arbitraj și cei ai Comisiei Naționale de Cenzori.

Comisia Națională de Arbitraj:

Emil Duhnea
Bogdan Burjan
Lorin Ursa
Leonard Ioan Bulai
Nicolae Tanasă
Marius Vulcan
Raluca Rusu
Adrian Niță
Oana Ozmen
Antonio Pârâu-Enache
Ionela Alexandra Bulgaru
Comisia Națională de Cenzori:

Ioana Andreea Dineț
Ovidiu Radu
Alexandru Gabriel Andronache

Ce se întâmplă duminică în congres

Dacian Cioloş, preşedinte ales al USR PLUS a anunţat că duminică, în cea de a doua zi a Congresului USR PLUS, în cadrul unei şedinţe desfăşurate online, vor fi prezentate rezultatele alegerilor pentru Biroul Naţional, pentru Comisia Naţională de Arbitraj şi pentru Comisia Naţională de Cenzori. În aceeaşi şedinţă urmează să fie validat noul preşedinte.

Azi are loc votul pe statut

Conform statutului actual, alegerile pentru Biroul Naţional au loc pe principiul proporţionalităţii. Candidaţii pot participa individual (listă cu un singur candidat) sau colectiv (vot preferenţial pe liste cu mai mulţi candidaţi). Locurile vor fi repartizate proporţional listelor, în funcţie de numărul de voturi obţinute de fiecare listă. Vicepreşedinţii vor fi aleşi în ordinea descrescătoare a numărului de voturi obţinute.

Cookies