Un bărbat a murit azi-noapte după ce a intrat cu mașina într-un parapet pe Centura Capitalei. Tragedia a avut loc în zona Popești Leordeni, pe sensul de mers către Berceni. Potrivit unui martor, accidentul s-a produs în jurul orei 5.40 dimineața, când ploaia din București era în toi, vizibilitatea era mult îngreunată, iar carosabilul extrem de alunecos. Impactul a fost atât de violent încât șoferul a intrat în stop cardiorespirator, iar salvatorii care au ajuns la fața locului nu au mai putut face nimic ca să-i salveze viața.
Informația a fost făcută publică în grupul de Facebook „Info Trafic București și Ilfov”. O bucureșteancă a semnalat incidentul după ce a văzut mai multe echipaje de salvatori în zonă.
Autoturism intrat în parapet pe Șoseaua de Centură, zona Popești Leordeni, către Berceni, pe lângă Lukoil. Șoferul de află în stop cardiorespirator, a scris o femeie.
Ulterior, un martor a confirmat faptul că șoferul și-a pierdut viața.
În urmă cu doar două zile, un alt accident cumplit a avut loc tot pe Centura Capitalei. Potrivit primelor informații, conducătorul auto în vârstă de 71 de ani ar fi suferit un infarct în timp ce era la volan și a rămas cu piciorul pe pedala de accelerație. De acolo până la nenorocire nu au mai fost decât câteva clipe. Vehiculul ar fi rulat câteva zeci de metri fără ca cineva să poată interveni, până în momentul în care s-a izbit violent de sensul giratoriu de la Otopeni, iar mașina s-a răsturnat pe plafon, la intersecția cu strada Drumul Gării și DNCB.
Te-ar mai putea interesa și: