LA MINE-N CARTIER

Nemţii atacă potenţialul turistic al Capitalei din autobuzele supraetajate

Grupul de 10 persoane se afla în România pentru două zile iar pentru a-şi face o idee despre Capitală a ales linia turistică a RATB. „Suntem impresionaţi de Bucureşti. Nu credeam că vom găsi atâta cultura şi atâţia oameni deschişi. Credem că această destinaţie are un foarte mare potenţial”, spune managerul de marketing al FTI Touristik, Tubi Spandara. De cealaltă parte reprezentanţii RATB susţin că aceasta este cea mai bună modalitate de a arăta valorile Capitalei: „Putem face astfel cunoscut turiştilor germani şi proiectul Bucharest City Tour, chiar dinainte să ajungă în Bucureşti. Mizam astfel pe un număr cât mai mare de turişti străini”, au declarat pentru B365.ro reprezentanţi ai companiei.

Cei 10 tour-operatori au pus ochii pe Bucureşti, mai ales că este o destinaţie uşor accesibilă şi din punct de vedere al transportului, nu numai al preţurilor. “Pentru Bucureşti se pot crea foarte multe produse. Vorbim despre pachete care să nu conţină numai oraşul în sine ci şi excursii în împrejurimi, inclusiv la munte sau la mare, cu plecare din Bucureşti. Mai ales că se poate ajunge din Germania direct cu maşina, individual”, continua reprezentantul companiei germane.

Mai mult, pe perioada şederii în Bucureşti, nemţii au de gând să instituţionalizeze această idee. „Dorim în primul rând să luăm contacte. Sunt foarte multe agenţii cu potenţial aici. Vizita durează până mâine. Vom mai avea întâlniri şi cu reprezentanţi ai ministerului Turismului în acest sens. Rămâne să punem pe hârtie cifrele cu privire estimarea unui număr minim de turişti germani pe care să-i trimitem aici”, adaugă managerul de FTI Touristik. Compania are aproximativ 1500 de angajaţi, are sedii în Germania, Austria şi Elveţia şi adună sub aceeaşi umbrelă mai mulţi tour-operatori locali. FTI Touristik are în oferta destinaţii din 80 de ţări şi se clasează a cincea în rândul celor mai mari tour-operatori nationali din Germania.
Vizita germanilor vine în contextul în care Capitala a fost poziţionată pe locul 17 într-un top mondial al satisfacţiei clienţilor hotelurilor, primele trei poziţii fiind adjudecate de Varşovia, Helsinki şi Tokio, potrivit hotel.info, serviciu de rezervări care acoperă peste 210.000 unităţi de cazare din întreaga lume.


Recomandarile noastre


Parteneri

Știri – Gândul

Știri – CanCan.ro

Back to top button