Pensionara care a atacat cu poşeta, marţi, şase hoţi care încercau să jefuiască, în miezul zilei, un magazin de bijuterii din Londra, este doar ultima dintr-un lung şir de femei care n-au ezitat să-şi pună pielea în pericol pentru a-şi ajuta semenii sau să se încaiere cu hoţii care au încercat să le jefuiască.
În timp ce restul martorilor priveau scena înlemniţi, fără să îndrăznească să intervină, bătrânica nu a ţinut cont de baroasele cu care hoţii erau înarmaţi şi s-a năpustit asupra lor, aplicându-le câteva lovituri de poşetă. ”Nimeni nu făcea nimic, aşa că am încercat să intervin”, le-a spus pensionara jurnaliştilor.
Un caz similar s-a petrecut în luna decembrie 2010, de cealaltă parte a Oceanului, în Florida, când un bărbat a scos un pistol în timpul unei şedinţe a conducerii unei şcoli. În timp ce atacatorul îşi spunea oful, cu pistolul îndreptat spre bărbaţii aflaţi la pupitru, o participantă la şedinţă s-a poziţionat, tiptil, în spatele lui, şi l-a lovit în cap cu poşeta. Efectul a fost nul, astfel că femeia a fost cea care s-a prăbuşit la pământ, cu un ţipăt de spaimă. Spre norocul ei, bărbatul nu i-a făcut nimic. Curajul ei a fost aclamat la unison de ziarele şi televiziunile americane.
Spre deosebire de americance şi vest-europene, japonezele au şi curajul, şi forţa necesare pentru a le veni cu adevărat de hac răufăcătorilor. O demonstrează o scenă surprinsă de o cameră de filmat instalată într-un lift. Când uşa se deschide, un bărbat încearcă să-i smulgă poşeta femeii de lângă el şi să fugă cu ea, însă are parte de o surpriză de proporţii. Femeia îi aplică o figură de lupte greco-romane de toată splendoare, fără ca hoţul să aibă timp să reacţioneze.
Alte cazuri asemnănătoare au în prim plan o vânzătoare musulmană din Statele Unite care alungă un hoţ folosindu-se de ce pare a fi o toporişcă cu o coadă foarte lungă şi o bătrânică de 75 de ani care a sărit în apărarea unui vânzător ce era jefuit, lovind hoţul cu un aparat de scanare a produselor.