Robert Negoiță, primarul ales al Sectorului 3 la alegerile locale din 9 iunie, a transmis în cadrul unei conferințe de presă că PS3 lucrează la „un regulament prin care să blocăm tot ce înseamnă construire în zonele deja dezvoltate”. Edilul propune ca pentru fiecare metru pătrat construit în zona centrală a Capitalei să fie demolați 3 din cei existenți.
Robert Negoiță promite realizarea unui nou Regulament de Urbanism în Sectorul 3. În cadrul conferinței susținute astăzi, 13 iunie, acesta a declarat următoarele:
Situația urbanistică din București, în general, și din Sectorul 3 în mod special ne preocupă de foarte multă vreme. Am avut mari speranțe că lucrurile se vor îmbunătăți și că vom avea în sfârșit o reglementare urbanistică de tip plan urbanistic general, așa cum are orice localitate din lumea aceasta. Din nefericire Bucureștiul nu are, reglementarea urbanistică fiind din secolul trecut. Eu cred că este de datoria noastră să găsim soluții. De aceea suntem azi aici, să aducem decizia mai aproape de cetățean în sensul firesc, de la structura generală a Capitalei către sectoare.
Noi, Primăria Sectorului 3, pregătim acum un regulament prin care să blocăm tot ce înseamnă construire în zonele deja dezvoltate. În viitorul regularobment propunem ca pentru fiecare metru pătrat construit, în zona ultracentrală, să se desființeze trei metri pătrați de clădire existentă. Este un mecanism care merge foarte bine în țările civilizate și ne dorim să facem și noi parte din această categorie.
Arhitectul-șef al Sectorului 3, Ștefan Dumitrașcu, a explicat faptul că zona centrală și pericentrală a Bucureștiului are toate tipurile de construcții, de la cele construite acum 200 de ani, până la cele ridicate în perioada comunistă.
Există problema densității construcțiilor în zona centrală și pericentrală a Municipiului București, mai ales în Sectorul 3 care este foarte eclectic. Avem toate tipurile de construcții. Vechi de aproape 200 de ani, realizate acum 50 de ani în epoca comunismului și construcții noi realizate în ultimii 34 de ani.
Zona centrală este un amalgam care nu mai suportă nici un fel de adăugiri, infrastructura este cea mai veche din tot orașul. De aici decurg foarte multe probleme. Restricționarea de care vorbea și domnul primar va permite o reevaluare a tipologiei de construcții, va redeschide dezvoltarea din zona estică în așa fel încât să putem primi în Sectorul 3, în condiții de calitate, cât mai mulți locuitori.
Potrivit comunicatului PS3, transmis de Agerpres, Bucureștiul se confruntă cu un blocaj determinat de anularea, respectiv suspendarea PUZ-urilor din sectoare și de inexistența unui PUG actualizat.
În acest context, PS3 propune realizarea unei hărți de urbanism nouă pentru Sectorul 3, care să împartă unitatea teritorială în trei zone:
Potrivit PS3, construirea în S3 s-ar face respectând anumite condiții pentru fiecare zonă cuprinse în harta urbanistică propusă:
Dacă noul regulament propus de PS3 ar intra în vigoare, autorizațiile de construire s-ar elibera dacă solicitantul îndeplinește regulile aplicabile zonei unde dorește să realizeze construcția. Prin urmare, noile construcții vor respecta marja de suprafață acceptată prin noul regulament.
Excepție de la regulament ar face clădirile de utilitate publică, precum cele destinate sănătății, învățământului etc.
Declarațiile lui Robert Negoiță pot fi ascultate aici:
Te-ar mai putea interesa și: