Robert Negoiță, m-am întors la locul crimei. Plimbarea mea n-a fost imbecilă. Acum vreo lună și ceva, scriam despre felul în care lucrările tâmpe de reabilitare a sectorului 3 sunt minunate, dar trebuie, e obligatoriu să intre în canoanele bordurilor produse, create în fabrica lui Robert Negoiță. (articolul este mai jos)
Minunată luptă de matematică, dar și mare vicleșug de bun simț. Astfel de paturi ale lui Procust s-au întâmplat peste tot în Sectorul 3 datorită măsurii moderne numită „Bordura lui Robertinno”. Ce iese în afara măsurii, moare. Așa a fost povestea unui biet dud, vechi de ani, tăiat, doborât în câteva minute de muncitorii puși pe măreție.
Dar, uite, la vreo două luni de atunci a căzut pur și simplu pământul, s-a surpat strada Matei Basarab – Lucaci pe locul dudului. Dudul, e semn, că ținea în echilibru întreaga lume a Matei Basarabului – Lucaci, dudul ținea asfaltul și ținea mica intrare în Lucaci. În echilibru. Există fără doar un blestem al dudului, există fără doar și poate un semn dat. Când schimbi cu forța ecosistemul, locul se răzbună într-un fel invizibil. Aici s-a prăbușit strada exact pe locul dudului masacrat.
Și, dacă tot umblu de năuc prin București, iată-mă în fața unui peisaj simplu. Probabil cineva, nu se știe cine, vroia să arunce la gunoi un ursulețoi și un scăunel. Și iată ce peisaj a creat: un ursuleț pe un scăunel.
Putea omul să arunce două obiecte inutile la gunoi cu indiferență. Dar a preferat această compunere, această poveste să o scoată în fața călătorului. Ce surprindere! Ce simplitate! Ce ochi te privește pe o stradă oarecare!!!!! Căci asta s-a-ntâmplat nici nu știu cum am intrat pe -o stradă, v-am spus că umblu năuc, și acolo, în tihna zgomotoasă a străzii îmi iese în cale urs pe scaun. Mai precis 2 ochi privindu-mă mirați. Era ursul pe scaun. Am vorbit cu ursul, i-am spus cuvinte scaunului. Pentru că împreună au animat strada Labirintului unde i-am găsit. Urs înscăunat, scaun ursit.
Între cele două întâmplări nu poate fi nicio legătură. Dar, dacă vreau eu să fac o legătură, pot spune că fără natura dudului nu putem trăi și că natura umană e creativă când e vorba de ursuleți, nu de borduri.