ÎN BUCUREȘTI

Negoiță pornește în Sectorul 3 licitaţii pentru un skate park, terenuri de sport şi echipament destinat terenurilor de joacă

Primăria Sectorului 3 anunţă pe SICAP trei licitaţii pentru acorduri-cadru care vizează amenajarea unui skate park şi a unor terenuri de sport, precum şi furnizarea de ansambluri destinate locurilor de joacă, la o valoare totală estimată la aproximativ trei milioane de lei.

Acordul-cadru pentru lucrările de amenajare a skate park-ului are o valoare totală estimată la 1.005.340 lei, cel pentru amenajarea terenurilor de sport 986.365 lei, iar cel pentru echipament destinat terenurilor de joacă 999.145 lei.

Prețul cel mai scăzut, câștigătorul proiectului

În toate cele trei cazuri criteriul de atribuire îl reprezintă preţul cel mai scăzut, achiziţia fiind derulată prin procedură simplificată.

Termenul limită pentru primirea ofertelor este 7 aprilie pentru primele două acorduri-cadru şi 30 martie pentru cel de-al treilea.

Primăria Sectorului 3 a mai anunţat alte două licitaţii, tot pentru acorduri-cadru, derulate prin procedură simplificată.

Este vorba despre furnizarea de elemente prefabricate din beton colorat (valoarea totală estimată 996.000 lei) şi furnizarea de indicatoare rutiere (valoare totală estimată la 611.441 lei).

În ambele cazuri criteriul de atribuire îl reprezintă preţul cel mai scăzut, iar termenul limită pentru primirea ofertelor de participare este 29 martie.


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button