ȘTIRI

Sectorul 3, curățat de pe scuter. Negoiță: Focusarea noastră este pe căcănetul de câine

Începând de luni, 12 mai, curățenia în Sectorul 3 se va face și de pe scuter. „Ne-am inspirat de la alte orașe, pentru că după cum știți, originalitatea presupune lipsă de cultură. Ne-am inspirat de la orașe precum Paris, Roma. Dumnealor au astfel de mototrete care sunt mult mai eficiente față de omul cu mătura sau față de mașina cu perii, pentru că au o viteză mai mare, se pot strecura printre mașini, nu au probleme de trafic. Focusarea noastră este pe căcănetul de câine. Nu este în regulă pentru că pe alei mai avem încă multe astfel de problemuțe. Ei vor patrula permanent cu o frecvență cât mai mare posibilă în ideea de a elimina și de a ține sub control. Si poliția locală trebuie să amendeze cât mai mulți cetățeni care nu se respectă nici pe ei, nici pe ceilalți”, a declarat primarul Sectorului 3, Robert Negoiță. 

Achiziția a fost făcută de Rosal, firma care se ocupă de ani buni cu salubrizarea și curățenia în Sectorul 3. 

„În primă fază, ca și proiect pilot avem zece motorete. Le vom implementa de astăzi în parcuri urmând să vedem dacă le vom folosi și în centrul istoric. În principiu, ele vor fi văzute în parcuri și în centrul istoric”, a declarat și Bogdan Niculescu, general manager al companiei Rosal.

Curtea de Conturi a stabilit că în 2012, primăria condusă de Robert Negoiță, a scumpit contractul de curăţenie şi deszăpezire cu 57,74%, deși ar fi trebuit să opereze majorări la jumătate din valoare. Mai mult, primăria condusă de Robert Negoiță decisese să majoreze prețurile la curățenie retroactiv. Din această cauză, Rosal trebuie să înapoieze aproximativ 9 milioane de lei, bani plătiţi ilegal de administraţia locală. Citește mai mult aici


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button