Necunoscutul Agresiv din Bucureștii Noi. A atacat un bărbat, i-a spart ochelarii, i-a intrat în mașină și i-a distrus bunuri. Polițiștilor le-a spus că l-a enervat culoarea mașinii

09 ian. 2024
10443 afișări
Necunoscutul Agresiv din Bucureștii Noi. A atacat un bărbat, i-a spart ochelarii, i-a intrat în mașină și i-a distrus bunuri. Polițiștilor le-a spus că l-a enervat culoarea mașinii
Necunoscutul Agresiv din Bucureștii Noi. A atacat un bărbat, i-a spart ochelarii, i-a intrat în mașină și i-a distrus bunuri. Polițiștilor le-a spus că l-a enervat culoarea mașinii. Imagine simbol: Freepik

Un bucureștean a fost agresat noaptea trecută pe o stradă din cartierul Bucureștii Noi. Agresorul l-a lovit, i-a spart ochelarii, i-a intrat în mașină și i-a distrus mai multe bunuri.

Cum s-a întâmplat totul

Un bărbat din București a fost lovit brutal noaptea trecută și a povestit toată experiența pe grupul de Facebook „Iubesc Bucureștii Noi”, întrebându-i pe cetățeni dacă nu cumva au vreo cameră de supraveghere în zona în care s-a întâmplat incidentul, pentru a le arăta polițiștilor filmările.

Bărbatul a povestit exact cum s-a întâmplat totul. Mai exact, luni, pe data de 8 ianuarie 2024, în jurul orei 21:45, acesta tocmai își parcase mașina pe strada Episcopul Vulcan. În timp ce făcea curat în autoturism, un domn necunoscut a apărut de nicăieri și a dat puternic cu pumnul în parbriz.

Bărbatul, nedumerit, l-a întrebat pe individ dacă nu cumva s-a creat o confuzie, pentru că nu i-a greșit cu nimic. Atunci, necunoscutul s-a enervat și a început să-l amenințe și să îl lovească cu pumnii în față, în cap și în abdomen.

Când a reușit să se elibereze din pumnii individului, victima a sunat la 112, moment în care agresorul a scos din buzunar un obiect gri și i-a spus: „Bag cuțitul în tine!”.

Una dintre lovituri i-a zburat victimei ochelarii de vedere de la ochi, după care individul i-a călcat în picioare și le-a spart lentilele.

Bărbatul a strigat după ajutor, dar în zadar, nimeni nu l-a auzit. Ca să scape, victima a fugit câțiva metri, timp în care agresorul i s-a urcat în mașină și a început să distrugă totul: laptopul aflat într-un rucsac, sistemul de navigație, o oglindă retrovizoare și ce a mai prins în cale.

Un livrator a trecut în acel moment prin zona în care se petrecea incidentul, a încercat să îl liniștească pe agresor, dar când a văzut că victima vorbea cu operatorul de la 112, a plecat.

Văzând ca sunt în telefon cu 112, domnul de la Sameday a plecat (cred ca s-a temut de declarații, etc)”, susține victima.

Agresorul a fost dus la Obregia

În cele din urmă, au venit polițiștii. La vederea acestora, individul a ieșit din mașină și a fost imobilizat, după care a fost condus la secție.

Întrebat de polițiști de ce l-a lovit pe bărbat, agresorul a spus că „așa a vrut” și că „l-a enervat culoarea mașinii”.

Ulterior, a fost chemată o ambulanță care a preluat victima și a dus-o la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Agresorul a fost dus la Obregia, dar există șanse să fie eliberat curând, potrivit spuselor victimei.

Am înțeles că de curând a spart parbrizul unui șofer nevinovat pe Laminorului. Știți cumva o persoană care să fi pățit așa ceva, să i se fi spart parbrizul și să fi depus plângere la Poliție? Eu vreau să continui, să merg la IML, am cucuie, hematoame. Dacă renunț, se poate întâmpla altui om total nevinovat… se poate ajunge la crimă. Eu, pe lângă agresiune și distrugere, consider că am fost tâlhărit (mi-a fost sustrasă mașina, am reintrat în posesia ei abia la venirea Poliției). Cunoașteți pe cineva care să locuiască pe Episcopul Vulcan în dreptul nr. 79? Poate sunt camere de luat vederi, ar ajuta foarte mult. Marele noroc a fost că nu m-a nimerit cu cuțitul și că nu erau cheile în contact (așa cum spuneam, eram deja parcat, strângeam lucrurile). Asta mi s-a întâmplat, aveți grijă și sper să nu treceți voi sau cei apropiați prin așa ceva!”, a scris bărbatul în postarea respectivă.

Te-ar putea interesa și:

Cookies