„Necunoscuții” din Primăria Capitalei care au pe mână zeci de milioane de euro

de:
25 feb. 2016
120 Afișari

Răzvan Sava a fost ales de consilierii generali să exercite funcția de primar general, pe 25 noiembrie 2015. De atunci a dat mai multe dispoziții prin care directorii unor instituții subordonate municipalității au fost schimbați în funcție. Pe site-ul Primăriei Capitalei nu există însă nicio informație cu privire la noii directori care au pe mână bugete de zeci de milioane de euro, cu excepția numelor acestora. Bucureștenii află cum îi cheamă pe șefii acestori instituții și atât. Nu au fost publicate nici declarațiile de avere, nici cele de interese.

B365.ro a solicitat în două rânduri CV-urile care i-au recomandat pe noii directori pentru funcțiile în care au fost numiți, însă reprezentanții Primăriei Capitalei ne-au transmis doar că „acestea vor fi postate pe site-ul municipalitatii, dupa ce vor fi prelucrate si excluse datele cu caracter personal”. Nu a fost oferit însă niciun termen.

Cine sunt noii directori

La Administrația Străzilor, una dintre cele mai importante instituții ale municipalității, începând cu data de 23.12.2015, locul Alinei Roman a fost luat de Alin Vieru. Conform proiectului de buget, în 2016 Administrația Străzilor are un buget de cheltuieli de aproape 50 milioane euro. Cu toate acestea, reprezentanții Primăriei Capitalei nu au dorit să ne furnizeze informații privind activitatea profesională care l-a recomandat pe Alin Vieru pentru această funcție. Declarațiile de avere și interese ale noului director nu au fost publicate nici pe site-ul Primăriei Capitalei și nici pe cel al Administrației Străzilor. 

Administrația Străzilor este instituția care asigură întreținerea și reabilitarea marilor artere ale Capitalei și administrarea parcărilor din oraș. De asemenea, tot Administrația Străzilor gestionează Sistemul de Management al Traficului din București, sistem care anul trecut a înregistrat grave probleme. 

B365.ro a relatat încă din luna iulie că Bucureștiul are un Sistem de Management al Traficului ultraperformant care ar permite rezolvarea gravelor probleme din traficul Capitalei, însă municipalitatea nu știe cum să folosească. Sistemul, care a costat 143 milioane lei (din care mai sunt încă de achitat 67 milioane lei) permite intervenția live asupra traficului în orice moment, inclusiv prioritizarea transportului public. 

Pe 14 decembrie 2015 a fost schimbat și directorul Clubului Sportiv Municipal Bucuresti. Printr-o dispoziție a primarului general, Răzvan Sava, Constantin Căliman a fost înlocuit la conducerea CSM București cu Bogdan Vasiliu. În vârstă de 38 de ani, Vasiliu a ocupat anterior funcția de șef-serviciu handbal tot la CSM București. 

Sub conducerea lui Bogdan Vasiliu, bugetul de salarii pentru echipa de handbal feminim a CSM București s-a dublat. Astfel, în sezonul 2014-2015, fondul de salarii pentru jucătoare a crescut de la 600.000 euro la 1,2 milioane euro. Potrivit GSP.ro, salariile unor jucătoare au ajuns până la 12.000 euro/lună. 

În 2016, CSM București ar putea avea, conform proiectului de buget, cheltuieli în valoare de 54,7 milioane lei (12 milioane euro). 

Imediat după sărbători, primarul Răzvan Sava a schimbat un nou director. Astfel, pe 5 ianuarie 2016, la Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale a fost numit director general Virgil Păunescu. 

Fost consilier prezidenţial pe Sănătate în mandatul lui Traian Băsescu, din iunie 2006, şi secretar de stat în Ministerul Sănătăţii, în perioada septembrie 2005 – iunie 2006, Virgil Păunescu a fost şi şeful Direcţiei Resuse Umane şi Formare Profesională din Ministerului Sănătăţii în perioada mandatului ministrului Ştefan Drăgulescu.

Conform declarației de avere din 2015, depusă la Unversitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara, Virgil Păunescu deține trei terenuri agricole în Timiș și unul în Argeș, cu suprafețe de 10, 15 și 17 hectare. De asemenea, fostul consilier prezidențial are și un apartament de 185 metri pătrați în Timișoara și un autoturism Volkswagen Pasat achiziționat în 2002.

În 2013 a împrumutat 35.000 euro de la o persoană fizică, împrumut scadent în 2018.

În 2014, Virgil Păunescu a încasat mai multe venituri ca urmare a funcțiilor pe care le deține în mai multe instituții. De la Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” Timișoara a obținut un venit anual de 47.101 lei din activitatea de predare și de 11.899 lei din activitatea de cercetare. De la Spitalul Județean Timișoara, fostul consilier prezidențial a încasat în 2014 un venit de 30.410 lei în calitate de cercetător, iar ca membru titular al Academiei de Științe Medicale a mai primit 19.272 lei. 

Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti are în subordine 19 spitale şi reţeaua de medicină şcolară a Capitalei, iar în 2016 are prevăzut un buget de cheltuieli de 208,7 milioane lei (46,3 milioane euro), conform proiectului afișat pe site-ul PMB.  

De ce au fost schimbați foștii directori

„Aceste modificări s-au produs deoarece foştii directori/directori generali deţineau aceste funcţii cu delegaţie”, au precizat pentru B365.ro, reprezentaníi Primăriei Capitalei.  

Cookies