Un bărbat a avut o experiență neplăcută cu câțiva controlori STB, atunci când a venit în București pentru a ridica externarea fiului său.
Un bărbat, venit din Târgoviște la București, a avut parte de o experiență neplăcută atunci când a mers cu autobuzul liniei 182. Bărbatul a venit în Capitală pentru a merge la Spitalul Fundeni, de unde a ridicat externarea fiului său, care suferă de un handicap grav.
Întâi, a luat autobuzul liniei 253 pentru a merge la spital și a validat cardul în momentul urcării în mijlocul de transport.
Ieri am luat autobuzul 253, validând cardul la ora 07:22 (controlorul mi-a confirmat mai târziu), să mă duc la Spitalul Fundeni să ridic externarea băiatului meu, care fusese internat cu o săptămână în urmă, fiind cu handicap grav bolnav.” a povestit bărbatul
După ce a plecat de la spital, bărbatul trebuia să ajungă la Gara de Nord, pentru a se întoarce în Târgoviște. A luat autobuzul liniei 182 și a încercat să valideze cardul. Validatorul i-a arătat că este valid cardul, însă nu i-a urat „Călătorie plăcută”, așa cum s-a întâmplat în 253. Domnul s-a gândit că ceva este în neregulă, așa că a întrebat 3 persoane ce se întâmplă cu validatorul.
Persoanele respective i-au spus că pe validator nu mai scrie „Călătorie plăcută” atunci când validezi cardul.
Cardul îmi arăta ca fiind valid și, punându-l de câteva ori, am întrebat 3 persoane de ce nu-mi arată călătorie plăcută. Mi-au spus că acum nu mai e ca înainte, chiar dacă eu le-am spus că pe 153 îmi arăta călătorie plăcută.” a mai povestit E. N.
Ulterior, la Piața Victoriei, în STB au urcat doi controlori. Bărbatul le-a spus ce i s-a întâmplat și i-a întrebat dacă a făcut ceva greșit. Aceștia i-au zâmbit larg, i-au spus că nu s-a întâmplat nimic, după care i-au cerut buletinul și i-au dat amendă.
Cei doi controlori i-au spus bărbatului că a depășit timpul călătoriei anterioare și că ar fi trebuit să revalideze cardul. Nu au vrut să îl asculte, deși el i-a rugat frumos.
La scurt timp după, controlorii i-au cerut un card bancar pentru a plăti amenda. Bărbatul, speriat și nelămurit, le-a dat cardul său. Aceștia i-au retras suma de 80 de lei de pe card, după care i-au eliberat un card de călătorie, valabil 24 de ore. Bărbatul le-a spus că nu are nevoie de card, pentru că se întoarce în Târgoviște.
Cei doi nici măcar nu au vrut să îl asculte, i-au „râs în batjocură”, după care au plecat.
Omul, văzând că nu mai are ce să facă, i-a dat cardul cu călătorii unei femei, care părea a fi din altă țară. L-a rugat pe un tânăr să îi spună doamnei că poate folosi cardul o zi întreagă, după care a plecat din București.
I-am rugat frumos pe controlori să mă ierte că nu am știut de acest lucru. Mi-au cerut un card bancar si mi-au scos 80 de lei. După, mi-au eliberat un card de o zi, râzându-mi în batjocură că pot călătorii 24 de ore din acel moment, chiar daca le-am spus că iau trenul la 10:23. Am dat acel card unei fete cu cetățenie străină și i-am spus unui tânăr să îi spună că poate călători 24 de ore cu el.” a adăugat E. N.
Bărbatul, fiind supărat din cauza celor întâmplate, și-a povestit experiența pe pagina de Facebook „Reclamații STB ( fostul RATB ) București”, pentru a cere sfatul internauților.
Un internaut l-a întrebat pe domn dacă a primit vreo chitanță de la controlori, iar acesta a spus că nu.
Nu, mi-au dat un card pentru 24 de ore să îl folosesc, deși le-am spus că mă întorc în Târgoviște.” -E. N.
Mai multe persoane i-au recomandat bărbatului să le facă o sesizare controlorilor și să întrebe cum își poate primi banii înapoi.
Trebuia măcar sa faceți o poza cartelei. Pe ea e codul controlorului care a dat amenda, și să faceți sesizare să vă dea banii înapoi.” a scris o internaută
Te-ar putea interesa și: