Nebunu’ la putere

Mie îmi place foarte mult de Isus. Și de Buddha. Și de Krishna Murti. Și de Muji. În general, de oamenii care preferă să înțeleagă decât să acuze. Avem ce să învățăm de la ei, la fel de mult cum avem ce să învățăm de la cei care acuză. 

Ca să revin la Isus, așa cum l-am înțeles eu, consider că e un om care și-a văzut de treaba lui, înțelegându-L de o manieră excepțională pe Dumnezeu, înțelegând că Acesta e atât de bun și înțelegător, încât nici măcar nu mai are nevoie să ierte, mai ales că nu are cum să se supere. În sensul că un părinte întreg la cap nu se supără când copilul varsă de 53 de ori paharul cu apă ca să fie nevoit ulterior să îl ierte, pentru că înțelege că ăla micu’ e copil și face greșeli. Acuma, cine vrea să considere că Dumnezeu nu e întreg la minte și că se poate supăra atunci când noi greșim, ar trebui să ia în considerare faptul că, la câte greșeli, hai să zic doar mari, facem noi, ar trebui să fie supărat tot timpul. Mai ales că suntem aproape opt miliarde.   

Și m-am întrebat ieri dimineață, în timp ce mâncam niște șuncă Praga, că mie îmi place mult să călătoresc, ce ar spune Isus despre treaba asta cu Ucraina. Eu nu mănânc dimineața de obicei, dar v-am zis că am helicobacter și iau tratament și trebuie să mănânc pe la zece. Deci m-am întrebat care ar fi recomandările lui Isus în ceea ce privește perspectiva asupra acestui război.

Ne-ar îndemna, cred eu, să nu uităm nicio clipă compasiunea și să o folosim cât mai des atunci când ne gândim la toți frații noștri din Ucraina a căror viață s-a schimbat complet de ieri dimineață. Oameni, frați de-ai noștri, care sunt nevoiți să plece de acasă, care trăiesc cu frică pentru copiii lor, părinții lor, familii, prieteni, cunoscuți. Oameni pentru care s-ar putea ca viața să nu mai fie niciodată cum era alaltăieri. Familii care s-au dezbinat. Bărbați care o să plece pe front să se omoare cu alți bărbați, pentru ce? Imaginați-vă că vă nașteți acum, iar primul lucru pe care îl auziți e un obuz. “Ce e, mamă, ăsta?”, ați întreba. “Nimic, mamă. Se joacă tata în curte.”, v-ar răspunde ea. Ne-ar recomanda, cred eu, să ne gândim la ei mai des, ca să descoperim câtă compasiune avem în noi. Să ne luăm inima în ambele palme, să închidem ochii și să spunem: “Suntem toți oameni, de peste tot, și împreună putem să iubim mai mult decât am iubi fiecare în parte. Vă iubim, frații noștri din Ucraina! Sunteți în gândurile noastre frumoase!”. Sau poate ar zice altceva. Nici nu mai contează, eu în registrul acesta îl văd pe fratele nostru, Isus.

Ne-ar îndemna să nu ne limităm compasiunea doar la frații noștri din Urcaina, ci și să o extindem  și la toți frații noștri ruși care nu sunt de acord cu acest război, care nu consideră că Putin îi reprezintă, care trăiesc sub o dictatură de atâția ani de zile, discriminați, umiliți, fără multe dintre drepturile pe care mulți, dintre cei care le avem, uităm să le apreciem tot timpul. Să ne luăm inimile în palme și să ne gândim și la ei. Dar și la frații lor care au căzut, temporar, de acord cu Putin. “Vă iubim frații noștri ruși!”, să le spunem în gând. Și mai mult pe voi, pentru că nu vedeți deocamdată cât de frumoasă și făloasă e Pacea. Cei care am cunoscut măcar o secundă Pacea știu că și-o doresc pentru toată lumea. Sunt convins că și tu, care citești acum, ai simțit-o. Așa, ca și cum ți-ar fi fâlfâit un vârf de aripă pe piept. Și nu te cred dacă îmi spui că ai vrea să privezi pe cineva de ea. Râdem, glumim, dar hai să fim serioși. Cum, basculanta noastră, să vrem să ținem așa ceva doar pentru noi?

Ne-ar recomanda să ne extindem compasiunea și pe domnul președinte Pu… Eeeee, păi să nu te ia spumele pă Isus? E foarte greu să îi spunem domnului Putin că îl iubim zilele acestea. “Dar nu imposibil!”, ar spune Isus. “Te rog frumos, vorbesc eu acum!”, “Bine, atunci mă duc să merg pe apă!”, “Vezi să nu te uzi la picioare!”, “Măcar eu văd!”. Mic drop. 

Problema domnului Putin e problema fiecăruia dintre noi. În religie se numește diavol, în psihologie se numește ego, nici nu mai contează cum. Toți avem în mintea nostră acea creatură mică, vai steaua ei, dacă ar avea stea, cu o gheruță care mereu zice: “Poate ar trebui să te mai gândești… N-avem fir, dar hai să-l despicăm în patru!”. Și, prin puterea noastră, creatura aceasta ne poate convinge că e colosală. Cine nu s-a certat niciodată din ego? Mâna sus și să arunce cu piatra! Dar, vă rog să nu îmi dați la ochi, că vreau să mă uit la cineva zilele astea! 

Ego-ul ar face absolut orice pentru ca noi să uităm compasiunea pe care vedem foarte clar că putem să o simțim, chiar în zielele astea, pentru frații noștri. Când sufletul pare doar să se strângă, când, de fapt, el se expandează. Nu știu, în mintea mea așa s-a format și Universul. Cineva a tras tot aerul în piept, metaforic vorbind. Cineva a inspirat tot Sufletul și apoi a expirat mai mult. Ca să vezi situație. Ia, haideți să facem un articol engaging pentru cititor. Tragem frumos aer în piept, puternic, pe nas. Ținem, ținem, ținem! Și huuuuuuuuuuuu, expirăm. “H”-ul e mut. Je suis meme.    

Domnul Putin e o călătorie de lux pentru ego. N-a văzut VIP-ul lux ca domnul Putin dămult. Un palat făcut dintr-un context prielnic ego-ului. Parcă ar fi și putut ego-ul să își dorească mai mult decât lumea. Nu cred că ar deranja pe nimeni să-i fâlfâie ceva pe la piept zilele astea domnuluii Putin. Tentația, însă, de a fi cel mai șmecher se regăsește, mai mult sau mai puțin în fiecare dintre noi și este fix decizia noastră, a fiecăruia în parte și a tuturor la comun, dacă vrem să fim buni sau… nebuni. Ce ne-ar aduce un prinos mai mare? Să îl urâm pe Putin sau să înțelegem că e nebun?

Dacă suntem atei, ce ne sugerează bunul simț că ar trebui să facem? În ceea ce îl privește pe Putin și în oricare alta.  Dacă suntem credincioși, ce ne inspiră Tatăl nostru care ne expiră? Expiră e la perfectul simplu, ca să știți cum să puneți accentul. Ce credem că vine de la Dumnezeu sau Univers? Vârful acela de pană sau muistul ăla care nu tace niciodată, pentru că ar prefera să ne mai gândim în loc să simțim?  Vrem să lăsăm bunul sau nebunul din noi la putere?   

E greu să spunem, chiar și printre dinți “Vă iubim, domnule Putin, fmm!”, dar e foarte ușor să spunem “Tată, te iubesc!”. Cu ochii închiși și inima deschisă. Cu ochii închiși, cu inima deschisă, cu tot sufletul, să spunem “Mamă, ce te iubesc, Tată!”

Posibil să fie rugăciunea Lui preferată sau scopul nostru aici! Sau și și. Și a fost odată ca-ntotdeauna. Vă pupă fratele Adiță. Frere Adiță, frere Adiță, dormez vous, dormez vous… Suntem obișnuiți să ne trezim ca să mergem la școală și, cum pe Pământ totul e de-a-ndoaselea, poate că, de fapt, ne trezim când școala s-a terminat și a durat fix cât pauza de recreație.