ÎN BUCUREȘTI

Nebunie la o spălătorie auto în București: Un client brusc enervat de preț a lovit cu mașina un angajat, apoi a accelerat | VIDEO

Nebunie la o spălătorie auto în București: Un client brusc enervat de preț a lovit cu mașina un angajat, apoi a accelerat. Polițiștii au reușit să-l identifice pe bărbatul agresiv.

Nebunie la o spălătorie auto în București: Un client brusc enervat de preț a lovit cu mașina un angajat, apoi a accelerat. Incidentul s-a petrecut miercuri în cel mai cunoscut mall din Sectorul 3.

Nebunie la o spălătorie auto în București

Miercuri, un bărbat și-a lăsat mașina la spălătoria aflată în curtea mall-ului, dar în momentul în care s-a întors să plătească, prețul i s-a părut mult prea mare. Așa că a refuzat să achite, s-a urcat în autoturism și a plecat.

Recomandăm și: Accident în fața Gării Obor din București. Două microbuze s-au ciocnit după ce unuia dintre șoferi i s-a făcut rău la volan

După 5 – 10 minute, a decis să se întoarcă la spălătorie, dar nu pentru a plăti. Bărbatul care se afla la volanul mașinii l-a lovit în plin pe angajatul de la spălătorie care se ocupase de autoturism. După care, a fugit de la locul accidentului și s-a făcut nevăzut. Mașina și-o abandonase într-o parcare aflată în apropierea mall-ului.

Polițiștii au reușit să-l identifice și îl caută pentru a-l reține. Autoritățile au deschis dosar penal pentru tentativă de omor.

Victima a ajuns la spital pentru îngrijiri medicale.

Un client brusc enervat de preț a lovit cu mașina un angajat, apoi a accelerat | VIDEO

Fratele victimei a declarat că, în momentul în care bărbatul s-a întors să-și ia mașina, acesta era nervos, recalcitrant și susținea că nu vrea să achite cei 125 de lei, preț pe care îl știa de la bun început. Bărbatul agresiv i-a îmbrâncit pe angajații spălătoriei și i-a înjurat.

Recomandăm și: Accident grav în Capitală. Un tramvai și o mașină s-au ciocnit violent în Sectorul 6. Șoferița a rămas încarcerată | FOTO

După ce a achitat cei 125 de lei, a vrut să-și ia banii înapoi de la angajați și a vrut să părăsească locația prin partea către Dudești. Dar acesta s-a întors și a dat cu mașina peste bărbatul care i-a spălat autoturismul.

În cele din urmă, bărbatul lovit în plin a fost externat.

„Mai sunt niște analize de făcut, să vedem dacă are leziuni interne. Dacă nu avea reflex, îl băga sub roți”, a spus fratele victimei pentru Antena 3.

Polițiștii au stabilit din primele date că fapta a fost săvârșită cu intenție, iar cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Serviciul Omoruri, potrivit unui comunicat de presă transmis de autorități, conform Digi24.

Identitatea bărbatului care se afla la volanul mașinii a fost stabilită, iar procurorul criminalist a dispus măsuri pentru depistarea lui.

Cercetările sunt efectuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la omor.

Imaginile de mai jos vă pot afecta emoțional.


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button