ARHIVA B365

Gazonul de pe Naţional Arena nu s-a lipit: vor fi probleme la meciul cu Franţa

Antrenamentul de luni de la ora 11:00 s-a desfăşurat în cantonamentul de la Mogoşoaia, pentru a proteja gazonul pentru meciul oficial care va avea loc marţi la ora 21:30. Oficialii FRF încearcă să îi convingă şi pe francezi să îşi desfăşoare antrenamentul în altă parte.Problemele au fost observate încă de la antrenamentul precedent al Naţionalei ţării noastre, când jucătorii s-au plâns că bucăţi din gazon se desprind la fiecare alunecare.Această stare este cauzată atât de faptuil că gazonul a fost montat târziu, cât şi de temperaturile foarte mari din ultima vreme.

Pentru ca dupa meciul cu Franta urmeaza un adevarat maraton fotbalistic pe National Arena, cei de la Steaua si Rapid au propus schimbarea gazonului cu unul mai scump. Pretul actualului gazon a fost de 70 de mii de euro, iar cluburile vor sa il inlocuiasca cu unul de 120 de mii de euro.

Printr-un comunicat transmis B365.ro, Primăria Capitalei informează că rulourile de iarbă au fost montate pe stadion din luna iulie şi că nu s-a scurs suficient timp de atunci pentru maturizare. „După această dată, temperaturile extrem de ridicate, dar şi lipsa precipitaţiilor, nu au permis o dezvoltare corespunzătoare a rădăcinilor, astfel încât să se asigure o legătură puternică între ruloul de iarbă şi stratul suport. Acest fenomen este des întâlnit la stadioanele noi, unde vegetaţia a avut nevoie de câteva luni pentru a realiza o legătură foarte strânsă cu stratul suport”, au explicat reprezentanţii PMB care au adăugat că toate costurile de refacere a gazonului după meci vor fi suportate de organizatorul evenimentului – clubul de fotbal.

„Ca urmare a faptului că bucureştenii meritau să se bucure de acest stadion cât şi a solicitărilor UEFA, am ales varianta desfăşurării  mai multor evenimente decât se prevăzuse iniţial, respectiv meciurile echipei naţionale, dar şi ale echipelor care s-au calificat în grupele Champions League şi Europa League, cu măsurile compensatorii necesare”, au conchis oficialii Primăriei Generale.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button