ARHIVA B365

Naţional Arena, închisă de UEFA? Dragomir zice că nu

„În acest moment, Naţional Arena este închis de UEFA. Cei doi oameni trimişi la Bucureşti au luat mostre din teren şi vedem ce va urma”, a declarat preşedintele campioanei României. După problemele cu gazonul de la meciul România-Franţa din preliminariile Campionatului European din 2012, oficialii UEFA au decis să trimită doi reprezentanţi care să inspecteze terenul şi să găsească împreună cu Primăria şi cu cluburile care îşi doresc să folosească arena cea mai bună soluţie.

Cei doi inspectori trimişi de forul european au verificat stadionul alături de Adrian Oprişan, administratorul Gama Verde SRL, firma care a pus gazonul, preşedintele FRF, Mircea Sandu, şi directorul departamentului de licenţiere din cadrul FRF, Viorel Duru. La final, s-au deplasat la sediul federaţiei, acolo unde vor participa la o şedinţă, la care va lua parte şi Dumitru Dragomir, preşedintele LPF, şi la care ar putea fi chemaţi şi reprezentanţii cluburilor.

Preşedintele Ligii Profesioniste, Dumitru Dragomir, a declarat pentru Mediafax, că UEFA nu a interzis disputarea altor meciuri pe Naţional Arena şi nici nu se pune problema de a lua o astfel de decizie.

„UEFA nu a interzis disputarea meciurilor pe Naţional Arena, stadionul este deschis. UEFA nici nu va lua o asemenea decizie. Problema gazonului însă rămâne. Pentru că pe el se mai poate juca doar un singur meci. Acum e Stan cu un delegat UEFA acolo, se mai duce şi Gigi Becali cu unul, şi inspecteazã, iar în cursul zilei de astăzi se va lua o decizie. Dar nu pot să interzică disputarea meciurilor acolo”, a explicat Dragomir.

Şeful LPF crede că soluţia propusă de finanţatorul Stelei este doar una de moment: „Este posibil şi ce spune Gigi Becali, să se înlocuiască gazonul. Este timp o săptămână, dar şi gazonul nou se va rupe după un singur meci la fel ca ăsta de acum. Singura soluţie este sã avem răbdare două luni, să poată să se prindă rădăcinile”.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button