Naşul TV, amendat de CNA pentru că a propus eliminarea partidelor şi a politicienilor din România

de:
27 mai 2014
2 Afișari
Naşul TV, amendat de CNA pentru că a propus eliminarea partidelor şi a politicienilor din România

În urma difuzării emisiunii, CNA a primit o reclamaţie potrivit căreia în respectivul program a fost folosit un „limbaj instigator la desfiinţarea statului de drept”, informează Mediafax.

Potrivit CNA, în emisiunea „Actualitatea Românească”, difuzată pe 14 mai, între orele 23.55 – 00.48, moderatorul Laurenţiu Primo a făcut mai multe afirmaţii care au încălcat legislaţia audiovizualului.

Astfel, Laurenţiu Primo a spus: „Noi, Mişcarea Meritocrată, ne-am propus să schimbăm sistemul în România, să schimbăm complet sistemul din rădăcină, să eliminăm complet partidele şi politicienii şi să asigurăm o conducere populară a acestei ţări, adică să fie condusă ţara de oameni simpli, de cetăţeni, de profesionişti, de oameni de înaltă moralitate şi patrioţi. Acest lucru nu-l vom putea realiza imediat peste noapte, dar putem fi o picătură chinezească (…)”.

În aceeaşi emisiune, Laurenţiu Primo a făcut referire şi la faptul că primarul sectorului 3, Robert Negoiţă, a depus la Parchetul General o plângere penală împotriva deputatului PSD Sebastian Ghiță, susţinând că acesta l-a ameninţat cu moartea.

În acest context, Laurenţiu Primo a spus: „Deci, oricum o dai, oricum o faci, mai devreme sau mai târziu, conducerea României va fi asigurată de un cuplu Ponta-Ghiţă. Vă imaginaţi măcar cum se va numi România? Republica Mafiotă România (….) Ameninţări cu moartea, afaceri murdare, necurate, offshore-uri, contracte cu statul, Prahova, Cosma, relaţii dubioase (…) Şi zombişorii merg la vot şi votează PSD fără nicio reţinere, fără niciun fel de gânduri şi emoţii (…)”.

Prezent la şedinţa CNA de marţi, Andi Râpan, reprezentantul Naşul TV, a spus că, în emisiune, Laurenţiu Primo şi-a exprimat opiniile şi a făcut comentarii pe teme de actualitate.

Membrul CNA Lorand Turos a considerat însă că în emisiunea de la Naşul TV telespectatorii au fost incitaţi la acţiuni care au drept scop disoluţia autorităţii de stat, fapt pentru care acesta a propus – în baza articolului 95^1, litera c din Legea audiovizualului – retragerea licenţei audiovizuale a Naşul TV (cea mai aspră sancţiune care poate fi aplicată unei televiziuni, potrivit legislaţiei audiovizualului).

Cookies