HALLOWEEN 2015. Potrivit SPACE.com, citat de Agerpres, NASA nu știa nimic despre acest bolovan cosmic până acum zece zile, când a fost descoperit de observatorul Pan-STARRS din Hawaii.
Astronomii au calculat că asteroidul va trece la aproximativ 500.000 kilometri de Pământ, adică de aproximativ 1,3 ori distanța de la Pământ la Lună, la 31 octombrie, la doar trei săptămâni după descoperirea sa de către NASA, care dă asigurări că nu există niciun fel de pericol de coliziune.
HALLOWEEN 2015. Această trecere pe lângă Terra a asteroidului 2015 TB145, supranumit și „Spooky” pentru că se va afla în vecinătatea planetei noastre tocmai de Halloween, este ultima a unui corp cosmic de aceste dimensiuni până în 2027. Diametrul lui „Spooky” este estimat între 290 și 650 de metri, scrie Agerpres.ro.
Cercetătorii NASA de la Jet Propulsion Laboratory, din Pasadena, California, se pregătesc să-l urmărească pe „Spooky” prin intermediul radiotelescoapelor de la Goldstone Deep Space Communications Complex din California, dar și prin Green Bank Telescope din West Virginia, și, posibil, de la Observatorul Arecibo din Puerto Rico.
HALLOWEEN 2015. „Această trecere a asteroidului prin vecinătatea noastră reprezintă o oportunitate extraordinară de a-i studia proprietățile fizice”, conform NASA. Asteroidul se va deplasa cu viteza de 125.500 km/h și „se anunță una dintre cele mai bune ținte radar ale anului”.