Nabucco de Giuseppe Verdi, duminică, la ONB. Invitatele serii: soprana Anda-Louise Bogza

de:
24 mai 2013
0 Afișari
Nabucco de Giuseppe Verdi, duminică, la ONB. Invitatele serii: soprana Anda-Louise Bogza

„Cu această operă (Nabucco) se poate spune că a început cariera mea artistică”, spunea Verdi despre cea de-a treia sa creaţie pentru teatrul liric. Din 1842, când a avut loc prima reprezentaţie, şi până în prezent, superbul cor al robilor Va, pensiero a ajuns să fie considerat un adevărat imn al Italiei.  

Invitata serii, Anda-Louise Bogza, marea câştigătoare a Concursului Internaţional de Canto de la Viena (1994), va interpreta rolul Abigaille, alături de artiştii ONB.

Aplaudată pe scene cunoscute din Europa, Asia şi Statele Unite ale Americii, soprana Anda-Louise Bogza, s-a bucurat de mari succese cu rolul Aida din opera omonimă de G. Verdi, interpretat pe scene ca Staatsoper din Viena, Staatsoper şi Deutsche Oper din Berlin, Opera din Leipzig, New Israeli Opera din Tel Aviv etc. Din repertoriul sopranei fac parte şi rolurile Donna Anna din Don Giovanni de W.A. Mozart, Elena din Mefistofele de A. Boito, Abigaille din Nabucco şi Leonora din Trubadurul de G. Verdi, Manon din Manon Lescaut de Giacomo Puccini.
Anda-Louise Bogza a colaborat cu dirijori ca Zubin Mehta, Maurizio Arena, Fabio Luisi, Günter Neuhold, Renato Palumbo, Marco Armiliato, Adam Fischer, C. Desderi şi cu regizori ca Franco Zeffirelli, Robert Carsen, Hugo de Ana, Nicholas Joel, Graham Vick, Johannes Schaaf, B. Corsetti, G. Friedrich, M. Pontiggia etc.
A studiat la Colegiul Naţional de Muzică George Enescu din Bucureşti şi Academia de Muzică din Praga (studii de pian, clavecin şi canto), iar debutul sopranei a avut loc în anul 1992 la Opera de Stat şi Teatrul Naţional din Praga.

De asemenea, o altă invitată va bucura publicul bucureştean duminică seară, de la ora 18.30, la Opera Naţională Bucureşti. Cu ocazia zilei de naştere a soprane Maria Slătinaru Nistor, ONB, în semn de recunoştinţă pentru cariera sa artistică, marchează evenimentul printr-o expoziţie, al cărei vernisaj va avea loc în Foaierul Mare al Operei Naţionale Bucureşti, în prezenţa sărbătoritei. În cadrul vernisajului, va lua cuvântul criticul muzical Grigore Constantinescu, iar expoziţia va putea fi vizitată pe parcursul următoarelor două săptămâni. Intrarea este liberă.

Nume emblematic alculturii româneşti, Maria Slătinaru Nistor a colaborat cu importante teatre lirice din lume: Opera de Stat din Viena, Teatrul Liceu din Barcelona, La Fenice din Veneţia şi La Monnaie din Bruxelles, Metropolitan Opera – New York, Operele din Paris, San Francisco, München, Berlin, Hamburg, Melbourne, Toronto, Bordeaux, Toulouse, Basel ş.a.

Prim-solistă a Operei Naţionale Bucureşti timp de peste douăzeci de ani, Maria Slătinaru Nistor a interpretat roluri principale precum Leonora din Trubadurul şi Aida de Giuseppe Verdi; Margueritte din Faust de Charles Gounod; Mimi din Boema, Liù din Turandot, Floria din Tosca de Giacomo Puccini; Leonore din Fidelio de L. van Beethoven; Maddalena din Andrea Chénier de Umberto Giordano; Sieglinde din Walkiria de Richard Wagner; Santuzza din Cavalleria Rusticana de Pietro Mascagni etc. la care se adaugă roluri din opere româneşti precum Hamlet de Pascal Bentoiu sau Ecaterina Teodoroiu de Emil Lerescu.

Tosca din opera omonimă de Giacomo Puccini a fost una dintre marile realizari ale Mariei Slătinaru Nistor. A avut peste 250 de spectacole în Romania (Bucureşti, Cluj, Iaşi, Timişoara) şi în teatre de prestigiu din întrega lume: Frankfurt, Paris, Berlin, Hamburg, Zürich, Bruxelles, Palermo, Karlsruhe, Cologne, Basel, Avignon, San Francisco, New York, Montreal, Dallas.

Printre premiile obţinute de celebra soprano de-a lungul carierei se numără cele de la Concursul Internaţional Piotr Ilici Ceaikovski – Moscova (1966), Concursul Internaţional de la Toulouse – Franta (1967), Concursul Internaţional George Enescu (1967), Concursul Internaţional de la s’Hertogenbosch – Olanda (1969), Concursul Internaţional de Canto Francesco Vinas – Barcelona, Spania (1969).

După încheierea carierei sale artistice, Maria Slătinaru Nistor a continuat cu activitatea de profesorat. A predat la Montreal (Canada, 1987), la Basel (Elveţia, 1988), iar din anul 1990 – prezent, la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti. 

 


Cookies