ESENTIAL

Muzeul groazei din Bucureşti: Casa Spiru Haret FOTO

În buricul târgului, la maximum un kilometru de Piaţa Victoriei, flancată de o clădire burtoasă şi de coroane dese de copaci, casa lui Spiru Haret zace abandonată. Un gard şubred, din fier, e spart de-o poarta îndoită care se deshide doar o palmă din cauza unor buturugi de plop. Curtea e bătrână şi face pereche cu faţada casei într-un tablou sinistru. Geamurile sparte, cercevelele spânzurate doar de-o balama şi pereţii leproşi cad greu pe placa din marmură, montată vizibil la intrare, din care se mai distinge doar „MUZEUL SPIRU HARET 1941”.

Înăuntru casa-i bântuită de nepăsare şi vandalism. Dupa multitudinea de lacăte montate de mâini dibace pe uşile strâmbe, imobilul pare a fi locuit de mai multe persoane. Multe dintre ele certate cu igiena. Cum grupurile sanitare nu mai există, chiriaşii îşi fac nevoile pe unde apucă, iar mirosul stă mărturie chiar de cum treci pragul. Chiar şi aşa, cu pereţii mânjiţi de graffiti, casa, ridicată chiar de Spiru Haret, încă îşi mai păstrează sobrietatea.

Intrarea e brazdată de-un cablu, ce pleacă de-afară dintr-un panou electric dezafectat şi duce către o uşă de sub care răsar timid razele unui bec obosit.

Holul, vegheat din dreapta de un şemineu spart e legat de etaj prin nişte scări din lemn care scârţâie sub călcâiele vizitatorului, în semn de bătrâneţe. La mijloc, trei arcade elegante pătăte de spay-uri cu vopsea.

În miezul zilei e linişte. Doar forfota de pe bulevardul Catargiu răzbate anemic în inima casei. Mirosul de fecale este pestilenţial în toate camerele de la etaj, în ciuda faptului că geamurile au fost făcute ţăndări demult. Ciudat e că parchetul din stejar încă îşi mai are locul în odăile în care Spiru Haret a scris, a meditat sau a stat la sfat cu oameni de seamă ai secolului trecut. Doar într-una din ele, un „locatar” supărat pe culoarea albă a pereţilor a aprins la un moment dat un foc. În restul camerelor zac aruncate ici-colo zdrenţe colorate şi obiecte de mobiler casate.

Casa a fost retrocedată în anii ’90 şi am avut probleme chiar de atunci. Prima data s-a aciuat aici un grup de satanişti, apoi au venit unii care se drogau iar în prezent e o familie de rromi. E dazastru cu şobolanii şi cu mizeria. Am tot făcut reclamaţii la primărie dar degeaba”, explică un domn elegant ieşit, la vederea aparatului foto, din clădirea din sticlă şi oţel lipită de casa Haret. “Au lasat-o(n.r.- propietarii) în paragină ca să ajungă în aşa hal încat să o poată demola”, continua bărbatul.

Proprietarul este de fapt o persoană juridică: INVEST LUX CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sectorul 2. Cum a ajuns în posesia imobilului este o poveste destul de încâlcită. Cert e ca 1941, după moartea soţiei lui Spiru Haret, casa a fost vândută de rude Institutului Naţional al Cooperaţiei. Au fost donate de altfel şi obiecte personale, carţi, manuscrise şi mobilier iar casa a devenit muzeu. După Cel de-al Doilea Război Mondial însă, lucrurile s-au schimbat, clădirea devenind proprietatea Sfatului Popular al Capitalei. În 1956 casa Haret a trecut în administrarea Ministerului Culturii, iar 30 de ani mai târziu în administarea Ministerului Educaţiei.

Perla „ruginită”

Silvia Colfescu, autoarea cartii “Bucureşti, ghid turistic, istoric, artistic”, explică pentru B365.ro importanţa arhitecturală a imobilului: “Casa Haret este o clădire armonioasă, cu o arhitectură îngrijită, de stil neoclasic, cu elemente de decor în stil neobaroc. Cererea de autorizaţie datează din 1888. Planurile nu s-au păstrat, dar volumetria elegantă, proporţiile armonioase şi claritatea compoziţiei ar indica drept autor un arhitect talentat”, arată Silvia Colfescu.

Mai ciudat e că ce nu s-a întâmplat în aproape 60 de ani de comunism s-a intamplat în 20 de ani de capitalism. Într-un iureş birocratic, în care cu toate că există legi care reglementeaza drastic acest domeniu iar imobilul a fost clasat, între timp, monument istoric, autoritatile dorm. “Ce putem face este să dăm în judecată proprietarul”, spune pentru B365.ro purtătorul de cuvânt al ministerului Culturii, Radu Enache. “Ministerul în cazul unor cladiri monument istoric care se află într-o stare avansată de degradare poate să intervină acţionând în instanţă proprietarul obligându-l să întreţină sau să plătească cheltuielile de renovare. În instanţă o asemenea acţiune durează foarte mult. E dificil de demonstrat. Pozele dvs. trebuie comparate cu alte poze vechi, plus că noi nu dispunem de instrumentul juridic necesar pentru a-l pedepsi pe proprietar”, dezvoltă oficialul.

Până la minister însă, trebuia să intre pe fir, de la bun început, Primăria Capitalei care “în mod normal, la un monument clasa B, ar trebui să exproprieze în astfel de situaţii”, spune la rândul său Nicuşor Dan de la Asociaţia “Salvaţi Bucureştiul”. El susţine că Primaria are posibilitatea, potrivit legii, să reintre în proprietatea imobilului şi astfel s-ar rezolva inclusiv problema chiriaşilor distrugători. “Proprietarul în aceste caz(n.r.- Primăria Generală) are dreptul săşi păzească imobilul şi astfel casa Haret ar putea fi protejată de Poliţia Locală a Municipiului Bucureşti”, continuă Nicuşor Dan.

Până acolo însă e cale lungă mai ales că, pe site-ul Primăriei Generale, există o documentaţie de urbanism cu privire la Str. Gheorghe Manu, nr. 7: “reconfigurarea volumetrică si funcţională a imobilului Spiru Haret şi realizarea unei cladiri cu S+P+7E, mentinând casa existentă şi respectând cota de înălţime maximă reglementată prin P.U.Z.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button