BAZAR

Muzeul Antipa va fi redeschis abia în iunie

„Au existat nişte întârzieri la plăţile către cei care se ocupă de renovare şi modernizare. Din această cauză, lucrările au stagnat o perioadă, fapt ce îi împiedică pe reprezentanţii muzeului să-l redeschidă luna aceasta. Vor mai fi întârzieri de aproximativ o lună şi jumătate”, a declarat pentru NewsIn consilierul ministrului Culturii, Radu Enache.

Iniţial, redeschiderea muzeului a fost anunţată pentru toamna anului trecut, însă, potrivit reprezentanţilor ministerului Culturii, au fost câteva probleme legate de prezervarea exponatelor, dar şi de firma care a câştigat licitaţia pentru lucrările de modernizare.

Lucrările de modernizare a muzeului se ridică la aproximativ 13 milioane de euro. Fondurile necesare au fost asigurate, în parte, dintr-un împrumut acordat Ministerului Culturii, în 2006, de Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, iar restul, de la bugetul de stat.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button