Duminică, de Ziua Internațională a Copilului, grădina Muzeului Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” devine un tărâm al jocului pentru bucureșteni. Muzeul va fi decorat în culorile copilăriei.
Intrarea este liberă.
Duminică, pe 1 iunie se vor organiza la Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” o serie de activități pentru bucureșteni. Atât pentru cei mici cât și pentru cei mari, potrivit unui comunicat de presă.
Astfel, între orele 10:00 și 17:00, curtea din spatele muzeului va fi plină de culoare, cântec și veselie. Vor avea loc ateliere de șah sau robotică, se vor citi povești pe iarbă și multe altele. Vor fi prezenți și animatorii Dilu și Dila.
De asemenea, vor fi și zone dedicate tinerilor artiști. Acolo aceștia vor putea picta sau desena. La MOL Corner va fi prezentă mascota muzeului. Va exista un panou foto unde bucureștenii vor putea imortaliza amintirile zilei. Ei au șansa de a câștiga o surpriză dulce.
Programul special al zilei de 1 Iunie 2025 cuprinde următoarele activități:
Totuși, activitățile din grădină se vor desfășura doar în condiții meteo favorabile.
Acest eveniment face parte din proiectul „Casa Pământului”, organizat în parteneriat cu Direcția de Mediu – Serviciul Ecologie Urbană din cadrul Primăriei Municipiului București.