Mutilarea Sălii Dalles, clădire “înghițită” de un bloc socialist. Elegantul edificiu interbelic a fost clădit din suferința unei mame care și-a pierdut toți cei 3 copii
Mutilarea Sălii Dalles, clădire mascată de un bloc socialist. Elegantul edificiu interbelic a fost clădit din suferința unei mame care și-a pierdut toți cei 3 copii. Foto credit: Agerpres, Sala Dalles în anul 1952.
Nimic din ceea ce vedeți azi la blocul Dalles nu e ceea ce pare. Cortina socialistă de beton de pe bd. Bălcescu, ridicată între anii 1959 -1961, ascunde ce-a mai rămas din clădirea originală a Sălii Dalles. Imobilul interbelic a fost transformat și înglobat în blocul cu locuințe de 8 etaje, pe care-l vedem astăzi în frontul de clădiri care mărginesc bulevardul Bălcescu.
Edificiul inițial era înconjurat de o grădină de peste 3000 de mp și a fost construit din dorința Elenei Dalles în memoria ultimului său fiu, Jean Dalles.
Generațiile de după anii ’50, mai ales cele de azi, nu știu cum arăta imobilul original care a însuflețit viața culturală a Bucureștiului interbelic.
Fotografie de epocă. Sursa: Emil Prager, „Betonul Armat în România”, Vol.1, editura Ștințifică, 1979.Cortina blocului care a mascat și a înglobat clădirea inițială. Foto credit: Mihai Petre, bucurestiulmeudrag.ro.
Sala Dalles, edificiu strălucit al “arterei modernității interbelice”: bd. Bălcescu (fost Brătianu), azi aflat într-un declin continuu și nemeritat
Proiectat de arh. Horia Teodoru în stil modernist Art Deco cu elemente clasiciste, cu o fațadă concavă, imobilul strălucea alături de alte construcții moderniste ale bulevardului Brătianu precum imobilul ARO, hotelul Ambasador, imobilele Scala, Leonida, Carlton, Burileanu-Malaxa, Elias și multe altele.
Dalles, istoria unei clădiri și a unui nume căzut în uitare, mai jos, interviu cu Cristiana Trică, autoare a volumelor „Povești din Bellu” 1 și 2, Editura Vremea, 2022, 2024.
Elena Dalles, portret de G. D. Mirea aflat în patrimoniul Muzeului Județean de Artă „Ion Ionescu-Quintus” Prahova.
Generozitatea familiei Dalles, o istorie nedreaptă, lipsită de recunoștință
B365: Dintre toate istoriile familiilor boierești pe care le-ați studiat, de ce aceasta vă este mai apropiată?
Cristiana Trică: Pentru că este o poveste foarte tristă și nedreaptă. Nedreptatea destinului uneori n-are limite! Elena Dalles a dus o existență marcată de suferințe sufletești uriașe și nu și-a pierdut nicio clipă generozitatea, a dăruit cât a putut de mult celor din jur și generațiilor care au urmat. Și totuși, nici darul ei n-a avut noroc! Din frumusețea de clădire cu grădini și spații adiacente, vii, ridicată cu banii Elenei Dalles, regimul comunist a făcut un bloc urât, gri, fără personalitate, iar numele ei n-a mai fost amintit nicăieri decenii la rând. Este de necrezut atâta nedreptate!
Sala Dalles este inclusă în Zona Construită Protejată „Bulevardul Modernist Magheru-Bălcescu” no. 4 și a fost construită în două etape, la începutul anilor 1930 (Fundația Dalles) și între anii 1959-1961. În urma expertizei tehnice a structurii, în anul 2017, clădirea a fost încadrată în clasa I risc seismic, ceea ce a obligat încetarea activității cu și pentru public și a făcut obiectul unor repetate și complicate litigii privind clarificarea regimului juridic între Ministerul Finanțelor, Ministerul Culturii și Muzeul Național de Artă Contemporană, PMB și Asociația de proprietari ai blocului Dalles. (Sursa: Ordinul Arhitecților din România, “Sala Dalles”).
Sala Dalles, 1966. Imagine de la expoziția sculptorului englez Henry Moore. Foto credit: Arhiva Agerpres.
Ioan G. Dalles, bogat negustor de cereale, cu multe proprietăți în centrul comercial al Bucureștiului
În 1921, imobilul din bd. Brătianu 12, actual Nicolae Bălcescu 18, una din multele proprietăți deținute de negustorul de cereale Ioan G. Dalles intră în posesia Academiei Române prin dorința testamentară a Elenei Dalles. O mamă îndurerată, care își pierduse soțul și cei trei copii, dispune înființarea unei Fundații culturale care să poarte numele fiului său cel mic și ultimul decedat, Ioan I. Dalles. În Testamentul său, Elena Dalles dispune:
După ce se vor dărâma și toate construcțiile ce au rămas după exproprieri, se va construi, în mijlocul terenului rămas, o clădire frumoasă și încăpătoare, după planul ce va hotărî Academia, însă așa fel ca să poată avea sălile necesare pentru expozițiuni artistice de tot felul: de pictură, de sculptură, de arhitectură, de cusături și țesături naționale, etc. Pentru examene și audiațiuni de muzică și declamație și, în fine, pentru cursurile sau conferințele Asociațiunii Universității Populare din București ( .. ) .
Jur împrejurul construcțiunii, precum și la locurile de intrare și ieșire, se va face și întreține o grădină frumoasă, ca să fie podoabă de toate părțile. Această fundațiune artistică și culturală va purta numele “Fundația Ioan I. Dalles” . (Testamentul Elenei Dalles, Arhiva Academiei Române, fondul Elena I. Dalles, dosar 1921-1932, E-3, f. 2-9).
Clădirea Fundației Dalles, realizată din cărămidă și beton armat, a fost executată de Antrepriza Inginer Emil Prager
În 1930, Academia Română a organizat un concurs restrâns de proiecte pentru clădirea Fundației Dalles, la care au participat arhitecții: Horia Teodoru, Nicolae Ghica-Budești și Edmond van Saanen Algi. Proiectul câștigător a fost cel propus de Horia Teodoru iar la realizarea imobilului arhitectul a colaborat pentru structura de rezistență din beton armat cu inginerii Aurel Beleș și Dumitru Marcu. (Sursa: Ordinul Arhitecților din România, “Sala Dalles”).
Arhitect Horia Teodoru (1894-1976). Sursa imaginii: Vatra Meșterilor și Creatorilor de Patrimoniu.
Arh. Horia Teodoru, fondatorul școlii românești de restaurare arhitecturală
Sala Dalles este una din puținele clădiri proiectate de Horia Teodoru. Arhitectul a mai realizat un imobil de apartamente în București, pe strada Franklin, biblioteca publică din Târgoviște și, alături de bunul său prieten arh. G.M.Cantacuzino, a reconstruit vechile clădiri ale Eforiei Kretzulescu. Horia Teodoru este considerat fondatorul școlii românești de restaurare și a fost profesor la Academia de Arte Frumoase din București, unde a predat până în 1976, fiind și rector între anii 1955-1957.
Clădirea Dalles originală era retrasă de la bd. Brătianu/Bălcescu cu 15 m și avea de o grădină cu suprafață de 3.657 de mp. Pe locul ei se află blocul de azi
Arh. Mihaela Criticos plasează arhitectură Sălii Dalles în paleta stilistică a anilor 1930. Între imobilele perioadei, clădirea Fundației Dalles se remarcă prin sinteza rafinată între tipologia compact-piramidală Art Deco, posibil inspirată de pavilioanele Expoziției Artelor Decorative de la Paris din 1925 și clasicismul epurat inspirat de Auguste Perret, dar și de clasicismul monumental francez, amintindu-ne de școlile urmate de arh. Horia Teodoru la Paris și Roma.
Cu referire la contextul cultural și arhitectural în care este elaborat proiectul Sălii Dalles, arh. Mihaela Criticos ne amintește că Bucureștiul interbelic devenise epicentrul unei efervescente arhitecturale și urbane fără precedent, reflectând ambițiile de modernizare și sincronizare cu marile metropole europene. (Sursa: Ordinul Arhitecților din România, “Sala Dalles”).
Clădirea Fundației Dalles a fost amplasată retrasă cu 15 m de la aliniamentul parcelei, deși atât Regulamentul de Construcții și Alinieri din 1928, cât și Planul de Aliniere al bd. Brătianu, finalizat în 1913-1914, ar fi impus amplasarea imobilului pe aliniament. Imobilul a primit autorizația de construire deși nu avea înălțimea cerută de regulament.
Clădirea Fundației Dalles a fost amplasată retrasă cu 15 m de la aliniamentul parcelei de pe bd. Brătianu/Bălcescu. Sursa: Realitatea Ilustrată.
Horia Teodoru propune pentru Sala Dalles “o expresie de sinteză între prestanța clasicismului și cordialitatea modernismului Art Deco”. Aici au expus toți marii pictori români
În 1932 este dată în folosință clădirea compusă din 20 de încăperi, subsol, parter și etaj, cu o suprafață construită de 1.217 mp, și este inaugurată Fundația „Ioan I. Dalles”, care își începe activitatea sub conducerea acad. Gheorghe Țițeica. Imobilul era compus din trei săli speciale pentru pictură, sculptură, arhitectură și o sală pentru conferințe. Aici vor expune mari artiști români precum: Gheorghe Petrașcu, Nicolae Tonitza, Ion Andreescu, Nicolae Grigorescu și Ștefan Luchian. Expoziția Colecției Zambaccian, din 1935, a fost un moment esențial în conceperea unui viitor muzeu de artă modernă.
Sala Dalles. Sursa: regal-literar.ro.
1958, începe construirea blocului plombă în fața și peste clădirea inițială și transformarea Sălii Dalles în ceea ce avem azi
În 1948, Academia Română pierde proprietatea asupra imobilului iar în 1958, odată cu planurile de extindere a bulevardelor de pe axa nord-sud, s-a propus construirea unei noi clădiri pe aliniamentul Sălii Dalles, pentru a completa frontul urban. Inițiativa relua ideea originală de configurare a bd. Nicolae Bălcescu cu un spațiu cu fronturi continue și clădiri aliniate la cornișă. Proiectul a fost elaborat de Institutul Proiect București, de către arh. Paraschiva Iubu, într-un colectiv coordonat de arh. Octav Doicescu.
Pentru a se ameliora înfățișarea magistralei sud-nord a Capitalei, lipsesc remedii radicale, aplicabile oriunde. Sunt totuși locuri în care anumite soluții concrete se impun de la sine. Astfel, calcanele din dreapta și din stânga Fundației Dalles vor dispărea privirii prin construcția noului bloc ce se proiectează în fața sălii de expoziții. (Text din Revista Arhitectura nr. 7 1958).
Revista Arhitectura nr. 7 1958.
Dalles, povestea extraordinară a unei familii de aromâni care și-a dăruit uriașa avere comunității
B365: Toată lumea a auzit de Sala Dalles, dar puțini știu de ce se numește astfel. Câți din cei care pronunță acest nume știu ce reprezintă? Cine a fost familia Dalles?
Cristiana Trică: Într-adevăr, pentru cei mai mulți dintre noi Dalles este numele unei săli de spectacole aflată în centrul Capitalei și cam atât, dar acum un secol, Dalles era un nume de familie.
Povestea lor a început cu aromânul Dalessi, originar din ținutul Zagorului, care deținea în prima jumătate a secolului XIX moșii și păduri întinse în județul Dâmbovița. Nepotul său, negustorul de cereale Ioan G. Dalles, născut la 1816, a fost un excelent administrator al moștenirii familiale. El s-a căsătorit în 1870 cu Elena, fiica lui Hagi Iane Anastasescu de la Giurgiu, mai tânără cu 33 de ani, care a adus în familie o zestre serioasă, respectiv moșiile dâmbovițene Hăbeni și Racoviță.
Stabilită la Bucșani, o moșie tot din Dâmbovița cumpărată de la prințesa Trubețkoi, familia duce viața boierilor de țară. Dalles este mai mereu pe drumuri, mânat de multele responsabilități ce-i reveneau ca moșier avut și proprietar de numeroase imobile în centrul comercial al Capitalei.
Elena și Ioan Dalles, pictură murală în Biserica Sfinții Constantin și Elena din Bucșani. Foto credit: regal-literar.ro.
Jean, ultimul copil al Elenei Dalles, deputat al Partidului Conservator, a murit de dalac, la numai 35 de ani
Cristiana Trică: Primul lor copil, George, născut în 1871, a trăit numai doi ani. Au urmat fiica, Dora, născută în 1875 și un fiu, Ioan, căruia îi vor spune Jean, născut în 1879. În 1886, Ioan Dalles moare, iar Elena rămâne să se ocupe singură, 37 de ani, de creșterea celor doi copii, administrarea uriașei averi și sprijinirea țăranilor de pe moșiile familiei.
Locuiau la București, pe bulevardul Brătianu, foarte aproape de Universitate, dar mai toată vara erau la țară, la Bucșani, unde aveau o legătură foarte strânsă cu sătenii. Copiii Dalles erau nelipsiți de la evenimentele locale și erau iubiți pentru modestia și generozitatea lor.
Dora Dalles, portret de G. D. Mirea aflat în patrimoniul Muzeului Județean de Artă „Ion Ionescu-Quintus” Prahova.
În toamna lui 1892 însă, Dora moare la numai 17 ani, iar Elena Dalles se clatină sub lovitură. Ca să poată depăși dezastrul sufletesc, își concentrează toată atenția asupra fiului rămas, care nu o dezamăgește: absolvent la Sf. Sava, Jean urmează Dreptul la Paris unde obține și doctoratul. În acest timp, Elena Dalles ridică la Bucșani școala care poartă numele fetei, Dora Dalles și biserica Sf. Împărați Constantin și Elena.
Întors de la studii, fiul preia administrarea averii și intră în politică, în partidul conservator, fiind ales de două ori deputat. Totul se termină însă brusc, în preajma Crăciunului din 1914, când Jean Dalles moare de dalac, la numai 35 de ani.
Jean Dalles, „cel mai omenos dintre boieri”.
Jean Dalles, numit de țărani „cel mai omenos dintre boieri”, a murit din cauza unui „coș la mustață”, eveniment năucitor care a dat prilej pentru speculații
B365: Ce ați aflat neștiut sau puțin știut despre familia Dalles, în urma cercetării făcute pentru volumul „Povești din Bellu”?
Cristiana Trică: Se știu atât de puține despre familia Dalles încât nu e greu să afli noutăți, chiar dacă vechi de o sută de ani! De exemplu, nu știu câtă lume știe, dar clădirea de pe Lipscani 41, unde se află Muzeul Micul Paris, este proprietate Dalles, iar tot terenul învecinat a fost lăsat de Elena Dalles Bisericii Sf. Nicolae Șelari. De altfel, imobilele din Centrul vechi, printre care și cele ale familiei Dalles, reprezintă un subiect care ar merita mai multă atenție.
De asemenea, un alt fapt interesant este că, în 1907, în fața mulțimii de țărani de prin alte sate care amenința să distrugă conacul de la Rățoaia, locuitorii din Bucșani s-au ridicat cu toții și au apărat cu riscul vieții avutul familiei Dalles. După răscoală, câțiva dintre atacatorii arestați au cerut chiar lui Jean Dalles să-i apere și l-au numit „cel mai omenos dintre boieri”, iar tânărul avocat le-a obținut achitarea.
Apoi, legat de moartea lui Jean Dalles, evenimentul a fost atât de năucitor, iar cauza – „un coș la mustață” – atât de stupidă încât a dat naștere multor suspiciuni. Unii dintre apropiații săi au rămas neîmpăcați și continuau să afirme, mulți ani mai târziu, că stăpânul de la Bucșani a fost victima rudelor interesate să-l moștenească.
Sursa: Realitatea Ilustrată, Sala Dalles în ziua inaugurării. Colecția Cristiana Trică.
„Viața Elenei Dalles a fost marcată de bogăție și tragedie, ambele la superlativ. A fost însă, fără îndoială, o femeie puternică, cu un caracter deosebit”
B365: Vorbiți-mi despre personalitatea și generozitatea Elenei Dalles. A trăit o tragedie uriașă, i-au murit toți copiii.
Cristiana Trică: Din documentele păstrate în arhive reiese că Elena Dalles era foarte atentă la detalii. De exemplu, nota cu mare grijă toate cheltuielile, dar nu ca să le restrângă, ci ca să fie totul în ordine. Actele ei de generozitate sunt multe și remarcabile, de la școli, cămine și biserici, până la înzestrarea fetelor de măritat de pe moșii și creștinarea copiilor, iar totul se făcea cu mână largă, fără meschinărie. De exemplu, înzestrarea unei fete însemna loc de casă, lemn pentru construcție, car cu boi, animale și păsări de curte.
În 1910, presa consemna starea satului în care „căsuțele albe și temeinic ridicate, noaptea se scaldă în lumina lămpilor” considerând că „Bucșanii sunt un rai pământesc față de multe sate ce zac în întunerec și neagră mizerie.” Școala Dora Dalles era, la momentul inaugurării, atât de modernă și de bine făcută încât directorului numit de minister nu-i venea să creadă ce noroc dăduse peste el! Biserica de la Bucșani a fost creată de arhitectul Alexandru Săvulescu, devenit în anul finalizării proiectului președinte al Societății Arhitecților Români și fondator al Școlii de Arhitectură. Alexandru Săvulescu este cel care căruia îi datorăm Palatul Poștelor, actualul Muzeu Național de Istorie.
Sunt numai câteva exemple despre felul în care înțelegea această doamnă să facă lucrurile, ca să nu mai vorbim și despre multele societăți de binefacere a căror membră era. De exemplu, în februarie 1896 a fost fondată Policlinica Elisabeta (actualul spital Foișor). Inițiată de grup de medici, societatea policlinică se dezvoltase repede, susținută de un comitet de doamne influente și inimoase: Mavrogheni, Bengescu, Marghiloman, Boerescu, Arion și altele. Ofereau consultații dr. Staicovici, Goilav, Romalo, Costinescu, Țăranu (azi nume de străzi și instituții!), dar fondatoarele au fost Elena Dalles și Elena Monteoru.
„În ciuda loviturilor pe care le-a îndurat, Elena Dalles a iubit viața și oamenii”
Cristiana Trică: La Bucșani se organizau cel puțin o dată pe an serbări mari, la care participa toată suflarea și veneau mulți oaspeți de la București și Târgoviște. Se organizau baluri și ospețe, în conac se dansa până dimineața, iar lumea venea cu drag pentru că Elena Dalles și fiul ei știau să primească.
În arhivele de presă se păstrează reportaje care descriu parcul de la conac luminat seara cu lampioane și decorat cu mici arcuri de triumf acoperite de verdeață și flori. Un apropiat al familiei vorbește despre botezul propriei fiice pe care nașii, Jean și Elena Dalles l-au transformat într-un eveniment minunat, cu șampanie care a curs în valuri și trusou scump și bogat.
„Scopul Fundației este clar definit în testamentul Elenei Dalles și anume acela „de a forma caracterele cetățenilor români, pentru cultivarea și educarea lor sufletească.”
Cristiana Trică: După moartea lui Jean însă, toate acestea s-au încheiat, iar Elena Dalles aproape că s-a izolat la Bucșani. Vizitatorii o găseau în salon, alături de tablourile copiilor, împletind hăinuțe pentru orfani, ajutând familiile sărmane și punând la cale marele său act testamentar din 1918.
Din cele 11 puncte ale documentului, cel mai important este, desigur, cel care se referă la Fundația Dalles. Donatoarea lăsa Academiei cele necesare pentru o instituție cu „sălile necesare pentru expozițiuni artistice de tot felul: de pictură, de sculptură, de arhitectură, de țesături și cusături național etc.; apoi, pentru examene și audițiuni de muzică și declamație; și în fine pentru cursurile sau conferințele Asociațiunei Universităței populare din București, cum și a altor instituții ce s-ar înființa în menirea de a forma caracterele cetățenilor români pentru cultivarea și educarea lor sufletească.” Generoasa donatoare își mai dorea ca respectiva clădire să fie înconjurată de „grădină frumoasă ca să fie podoabă de toate părțile”, iar ansamblul să se numească „Fondațiunea loan I. Dalles”.
Sursa Foto: Vatra Meșterilor și Creatorilor de Patrimoniu.
“Elena Dalles a murit în septembrie 1921, iar așezământul a fost inaugurat în mai 1932, adică 11 ani mai târziu”
Cristiana Trică: Piedicile de tot felul și bâlbele administrative care au adus această întârziere nu mai merită atenție. Duminică, 29 mai 1932, a fost inaugurat sediul Fundației, iar printre cei prezenți se aflau patriarhul Miron Cristea, membrii Academiei Române, Octavian Goga, Cecilia și Frederick Storck, Sabina Cantacuzino născută Brătianu, Artur Verona, Adrian Maniu, prof. dr. Minovici, Al. Tzigara Samurcaș, Oscar Han, Jean Bart și mulți alții. Evenimentul inaugural a fost o expoziție cuprinzând aproape toate lucrările lui Andreescu la care se adăugau desene și acuarele de Grigorescu și Luchian.
1948. Sala Dalles este locul unde s-au adunat membrii înaltului prezidiu al Republicii Populare Române, membrii Guvernului și deputații Frontului Democrației Populare
B365: În perioada interbelică Sala Dalles fost un loc căutat de iubitorii frumos și de învățătură. Ce s-a întâmplat cu clădirea dupa anul 1948?
Cristiana Trică: La momentul inaugurării clădirea Dalles avea un amfiteatru de 480 de locuri destinată conferințelor Universităților populare și audițiilor muzicale și de artă dramatică și două mari săli expoziționale pentru arta plastică și cusăturile populare. În aceste spații s-a desfășurat o intensă activitate culturală care corespundea deplin intențiilor Elenei Dalles.
În 1948 începe să simtă schimbarea. Pe lângă manifestările culturale obișnuite, sala este tot mai des folosită pentru diverse activități politice. De exemplu, în aprilie 1948, Membrii înaltului prezidiu al Republicii Populare Române, membrii Guvernului și deputații Frontului Democrației Populare s-au reunit la sala Dalles, într-una dintre consfătuirile atât de dragi regimului.
Era întâlnirea care preceda prima ședință de plen a Marii Adunări Naționale în care urma să fie prezentat proiectul noii Constituții. În iunie același an apare decretul prin care „Academia Română, cel mai înalt for științific și cultural se transformă într-o instituție de Stat care va purta denumirea „Academia Republicii Populare Române”, iar câteva luni mai târziu, în noiembrie, clădirea și dotările fundației trec în administrarea Ministerului Artelor și Informațiilor.
Monumentul funerar al familiei Dalles în cimitirul Bellu. Foto credit: Cristiana Trică.
„Barbu Brezianu a dat glas unei indignate amărăciuni: arh. Horia Teodoru, autorul clădirii Fundației, nu a fost nici măcar consultat, nu i s-a cerut nici măcar părerea, darămite o soluție când i s-a mutilat lucrarea. Practic, fațada clădirii inițiale a ajuns în centrul blocului!”
Cristiana Trică: În vara lui 1959, presa anunța triumfal că a început construcția unui bloc cu parter, mezanin și șapte etaje de locuințe în față și peste Fundație deoarece „aşa cum este aşezată astăzi construcţia „Dalles”, cu sălile de expoziţie şi sala de concerte, ea întrerupe inestetic lanţul clădirilor de pe porţiunea respectivă a bd. N. Bălcescu.” Practic, fațada clădirii inițiale a ajuns în centrul blocului! Șeful proiectului a fost arhitecta Coca (Paraschiva) Iubu, autoarea clădirii Operei, colaboratoare a arhitectului Octav Doicescu la proiectarea Teatrului de Operă și Balet.
„Clădirea originală, care a fost o mândrie a Capitalei aproape douăzeci de ani, este acum înglobată într-un bloc fără haz. Grădina a dispărut fără urmă sub fundațiile noilor construcții”
B365: Ce mai există acum din clădirea originală? Ce s-a întâmplat cu grădina Sălii Dalles?
Cristiana Trică: În primăvara anului 1961, când a fost inaugurată noua clădire, s-a spus că blocul cel nou leagă clădirea Fundației de bulevard, că spațiile expoziționale au mai căpătat peste 1600 de metri pătrați prin crearea unei mari săli centrale cu un luminator în formă de fagure şi alte câteva săli mai mici, au mai apărut o cale de acces și un vestibul.
Bustul lui Jean Dalles. Foto credit: Cristiana Trică.
„În perioada comunistă, mai precis din 1962, fundația a găzduit Universitatea Populară București, structură care va coordona activitatea Universităților Populare din țară”
Cristiana Trică: Din acest motiv, începând cu 1963, aproape toate spațiile Fundației au trecut în administrarea Comitetului de Stat pentru Cultură și Artă. Universitatea Populară, cunoscută mai ales pentru conferințele sale, a fost de fapt o formă de învățământ popular care a încercat să reziste și după 1989 prin programele de educație permanentă a adulților. În prezent, clădirea Fundației este sediul Centrului Metropolitan de Educație si Cultură „Ioan I. Dalles”, înființat în 2019 prin reorganizarea Universității Populare „Ioan I. Dalles”. Centrul oferă o serie de cursuri și găzduiește expoziții și spectacole.
Monumentul funerar al familiei Dalles în cimitirul Bellu. Foto credit: Cristiana Trică.
„Numele Dalles trăiește și va mai trăi multă vreme prin ceea ce a lăsat Capitalei și țării”
B365: Ce mai reprezintă familia Dalles pentru București? Numele și faptele lor au căzut în uitare.
Cristiana Trică: Familia Dalles nu mai înseamnă nimic, dar numele Dalles este un reper. Deși neamul s-a stins acum mai bine de un secol, numele trăiește și va mai trăi multă vreme prin ceea ce a lăsat Capitalei și țării. Urmele lor ca familie mai pot fi găsite la Bellu, unde se află busturile copiilor sculptate de Storck, la Bucșani, în parc, unde găsim statuia lui Jean Dalles în mărime naturală sculptată de Späthe și în pridvorul bisericii, unde sunt pictați ctitorii, mama și fiul sau la Muzeul de Artă Prahova unde se află portretele celor trei.
În același timp însă, mii de oameni trec pragul Fundației, pentru cursuri sau la spectacole și expoziții. Trebuie să recunoaștem că puține sunt personalitățile cu destin asemănător în istoria noastră.
Imagine din perioada comunistă, interior Sala Dalles.
Sala Dalles este un episod din seria „Make Bucharest Great Again”, care vă spune povestea neștiută a clădirilor de patrimoniu din București sau vă prezintă proiecte de arhitectură inovatoare. Ce am mai scris se află aici:
Asociația Istoria Artei ne invită la plimbările lunii iunie prin București, introducând în program și tururi ghidate în după-amiază fiecărei zile de miercuri. Parcelarea Filipescu,
