Polițiștii locali au amendat organizatorul unui târg de Crăciun ilegal din zona retrocedată din Parcul IOR, Sectorul 3. Aici ar fi fost instalate și tiribombe pentru un parc de distracții. Autoritățile au emis o amendă de 10.000 de lei.
Zilele trecute au apărut în mediul online imagini cu un nou posibil târg de Crăciun, care ar fi și viitor parc de distracții, în zona retrocedată din Parcul IOR. Oamenii nu au știut de unde a apărut această organizare, însă promovarea în mediul online era multiplă.
Polițiștii locali au transmis că au sanționat orgnizatorul acestui târg de Crăciun ilegal pe o suprafață retrocedată din zona Parcului Alexandru Ioan Cuza (IOR), potrivit unui comunicat pe Agerpres. Agenții de poliție au precizat că organizatorii evenimentului nu aveau autorizație pentru realizarea unei structuri metalice, avizele și și acordurile necesare pentru organizarea unui eveniment de acest tip.
Amenda aplicată a fost de 10.000 de lei. De asemenea, polițiștii au dispus oprirea lucrărilor, precum și obligația desființării construcției neautorizate, în condițiile legii. Totodată, organizatorii au fost somați să nu demareze activități comerciale sau de divertisment până la intrarea în legalitate.
Organizatorii sunt obligați să obțină toate avizele și autorizațiile prevăzute de legislația în vigoare.
Evenimentul amendat și oprit ar fi Mushi Land. Pe pagina de Facebook, este descris ca „Parc de distracții. Locație pentru spectacole și evenimente. Târg de distracții”. Iar zilele trecute, a apărut un mesaj prin care oamenii erau invitați în „tărâmul Mushi Land”.
O postare invita comercianții să închirieze spații pentru Mushi Land din Parcul IOR. Iar pentru Târgul de Crăciun au fost anunțate următoarele atracții:
Parcul de distracții ar fi trebuit să fie deschis vinerea asta, 28 noiembrie. Iar Târgul de Crăciun să fi fost disponibil din data de 4 decembrie. Ultima postare pe pagina de Facebook anunța din nou acest târg de Crăciun, care ar fi ținut până în luna ianuarie.
Reacțiile oamenilor nu au întârziat să apară, bucureștenii nu au fost mulțumiți că ar putea fi aduse tiribombe și instalații emtalice în zona retrocedată din IOR.
Organizatorii au spus că „Mushi Land funcționează exclusiv în baza unor contracte private si autorizații eliberate de autoritățile competente, pe un teren aflat în proprietate privată” și că activitatea este una sezonieră, și nu are legătură cu procesele încheiete, cu orice litigiu din trecut, sau cu planurile de dezvoltare permanentă ale proprietarului”.
Ei au mai adăugat „montajul instalațiilor de agrement se realizează conform normelor legale aplicabile evenimentelor de acest tip”.
Un astfel de târg a mai avut o tentativă în anul 2023, este vorba de un parc tip Disneyland. La acel moment, reprezentanții primăriei au spus că firma care a amplasat tobogane și carusele nu a avut nicio autorizație de construcție.
În anul 2005, Peste 12 hectare din Parcul IOR au fost retrocedate de Primăria Capitalei în mandatul de primar general al lui Adrian Videanu. În urma acestei decizii, o zonă suprafață imensă a devenit un câmp devastat, prin defrișări și incendieri.